Vineri, 26 aprilie 2024 - 8:52:44
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


În decembrie, pensiile vor fi plătite în avans


4 decembrie 2014

Toate pensiile vor fi plătite înainte de sărbători, în perioada 11 - 24 decembrie, informează, joi, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).

"Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a făcut demersurile necesare pentru a achita drepturile cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii în avans, în perioada 11 - 24 decembrie, prin intermediul CN Poşta Română SA", se arată într-un comunicat transmis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, termenele de virare a sumelor de plată către oficiile poştale au fost decalate pentru a se asigura plata tuturor pensiilor înainte de sărbători.

"În ceea ce îi priveşte pe beneficiarii care nu vor fi găsiţi la domiciliu, plata drepturilor va fi asigurată la ghişeele subunităţilor poştale până în data de 30 decembrie (în cazul celor avizaţi la domiciliu). De asemenea, referitor la drepturile achitate prin intermediul băncilor (este vorba de băncile care au încheiate convenţii cu CNPP), aceste drepturi vor putea fi încasate la aceleaşi date ca în lunile anterioare, până în sarbatorile de iarnă", precizează MMFPSPV. În sistemul public de pensii sunt înregistraţi 5.186.000 de beneficiari.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 26 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro