Duminică, 24 noiembrie 2024 - 3:12:33
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

400 de oameni de afaceri şi autorităţi din România, Ucraina şi Moldova s-au reunit la Bălţi


26 iunie 2014

Oameni de afaceri, reprezentanţi ai mediului politic şi administrativ din trei ţări au participat la al doilea Forum Economic Transfrontalier care s-a organizat, în acest an, în Republica Moldova. Evenimentul are rolul de a oferi atât instituţiilor publice cât şi firmelor din România, Republica Moldova şi Ucraina oportunitatea de a colabora şi de a încheia contracte cu clienţi din ţările vecine.

Forumul Economic Transfrontalier a adunat, în acest an, la Bălţi, peste 400 de participanţi. Dacă preşedinţii de raioane şi consilii judeţene au avut ocazia să demareze noi colaborări între instituţiile publice, firme din Republica Moldova şi România au avut şansa de a-şi expune produsele pentru a atrage noi clienţi. Taxa de participare a fost de 60 de euro. Reprezentanţii raionului Căuşeni din Republica Moldova au expus produsele reprezentative pentru comunitatea lor - vinuri, conserve şi obiecte de artizanat. 

"Oamenii sunt interesaţi pentru o colaborare şi cunosc produsele noastre autohtone. În mare parte, sunt produse pur ecologice şi ar fi interesaţi pentru a avea o colaborare cu raionul nostru, în special pentru produsele alimentare," a spus Sergiu Gogu, vicepreşedintele Raionului Clăuşeni.

Participarea la acest forum dar şi faptul că fac parte din Euroregiunea Siret-Prut-Nistru este o ocazie pentru autorităţile din Republica Moldova şi Ucraina să preia de la români exemple de bună practică în ceea ce priveşte atragerea şi gestionarea fondurilor europene. "De când avem această colaborare între regiunile noastre, noi am reuşit să semnăm 27 de acorduri de colaborare cu România şi cam 45 cu Republica Moldova," a spus Sergiy Tatusiak, fostul preşedinte al Consiliului Regional Vinnitsa, Ucraina. "Este un pas pentru a se găsi soluţii pentru proiectele viitoare ale municipiului Bălţi," a adăugat Vasili Panciuc, primarul municipiului Bălţi.

"Aici şi acum este locul, în fiecare an, în care oamenii de business pot avea contacte cu oameni politici, pot afla ce proiecte publice se pregătesc şi îşi pregătesc şi ei ofertele pentru a participa la desfăşurarea acelor proiecte," a declarat Cristian Adomniţei, organizator şi preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi. 

Euroregiunea Siret-Prut-Nistru are în componenţă 25 raioane şi Municipiul Bălţi din cele 34 din Republica Moldova şi 3 consilii judeţene din România - Iaşi, Vaslui şi Prahova. Euroregiunea are deja 12 ani de existenţă, însă personalitatea juridică şi-a dobândit-o în anul 2005.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 22 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro