Un bust al Poetului, donat de ploieşteni,va fi dezvelit la Copăceni, în prezenţa premierului român Ponta

 La 30 august 2010- Ziua Limbii Române - mă aflam la Chişinău, prilej de a-l revedea pe Adrian Păunescu, venit aici cu mare efort, cu multă suferinţă, bolnav fiind, pentru a primi titlul de Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova (în foto, alături de fiica sa Ana Maria). Gheorghe Duca, preşedintele Academiei, născut în satul basarabean Copăceni – ca şi Poetul -  l-a invitat la ceremonie şi pe primarul comunei, Cozma Sîrbuleţ. Prilej pentru Păunescu de a-i oferi acestuia un exemplar din "Cartea Cărţilor de Poezie", cu autograf: "Consătenilor mei din Copăceni-Bălţi, frăţesc şi regăsit omagiu". A fost prima şi singura carte a Poetului aflată atunci în biblioteca şcolii, deoarece primarul comunist sus-menţionat nu-i agrează, în general, pe români şi nici pătrunderea cărţii româneşti în satul pe care-l păstoreşte.

Cartea asta intrase deja în folclor. Iată ce relata jurnalistul Viorel Ilişoi, în Jurnalul Naţional, din noiembrie 2010 :  ”această carte a stat neatinsă în raft încă trei zile după moartea Poetului. Şi poate ar fi stat nedeschisă mai mult dacă autorul nu o elibera din rafturi şi nu îi dădea o nouă viaţă prin moartea lui. Copiii erau în vacanţă şi abia luni, la 8 noiembrie, când au revenit la cursuri, au văzut şi ei impresionantul volum de poezii, aşezat pe o masă în curtea şcolii, înconjurat de lumânări şi de câteva ziare basarabene care deplângeau pe pagini întregi moartea autorului. Nina Babinciuc, directoarea şcolii, i-a strâns pe toţi elevii în careu, le-a vorbit despre ilustrul lor consătean şi mulţi au aflat abia atunci de poetul Adrian Păunescu şi că el s-a născut în satul lor, în Copăceni.  În manualele şcolare nu aparea nicăieri numele lui. Nici măcar profesorii nu se pot lăuda că i-au citit vreo carte. Cei mai în vârstă îl ştiu din anii comunismului, când ascultau la Radio România cântecele Cenaclului Flacăra, lunea după-amiază; pentru asta îşi cumpărau anumite aparate – "Alpinist" şi "Spidola" – şi îşi găseau motive să lipsească de la şcoală. L-au văzut şi în carne şi oase în 1990, când a venit la Copăceni – singura oară – cu Grigore Vieru şi cu Ion Hadârcă, a fost plină atunci sala căminului cultural, intraseră 1.000 de oameni pe 750 de locuri. Acum, pregătind comemorarea din prima zi de şcoală şi căutând pe internet poezii de-ale lui ca să le dea elevilor să le citească în careu, profesorii au descoperit că unele texte despre care ei ştiau că sunt folclorice au fost scrise, de fapt, de Adrian Păunescu, una dintre ele fiind ”Galbena gutuie”.

Ceea ce nu ştia intelectualtatea satului, ştia  însă Gheorghe Macovei, un fost tractorist născut în acelaşi an şi în aceeaşi lună cu Adrian Păunescu.  El spune că, deşi lumea zicea despre Adrian că  scria poezii cu amândouă mâinile, el crede că, de fapt, ”Păunescu putea să scrie singur toate cărţile din Basarabia dacă rămânea basarabean şi nu se muta cu traiul în România”.

Cei mai bătrâni oameni din Copăceni, cei trecuţi de 75 de ani, foarte puţini, îşi amintesc vag nu de Andrian (cum îl numeau ei), ci de părinţii lui, învăţătorii Floarea şi Constantin Păunescu. "Eu am făcut instrucţie premilitară cu învăţătorul Păunescu, că el era şi ofiţer de artilerie în rezervă", spune moş Sârghie Dobrogeanu, un moş de 89 de ani, slab şi uscat, să-l sufli ca pe lumânare. O lasă pe baba lui, Alexandra, să povestească mai mult, fiindcă lui îi tot sare vipla de pe dinţii de sus. Bătrâna îşi aminteşte tot de învăţători, nu de copil. A, da, a ajutat şi ea la botezul copchilaşului: a copt pâine la cuptor şi a tăiat păsări pentru scălduşcă.
"Iaca pe uliţa aceea cu cheatră, la prima casă şădeu ii", zice Gheorghe Macovei, întinzând în direcţia casei o mână scuturată de un tremur nestăpânit, fiindcă, deşi e trecut de 7 dimineaţa, încă nu s-a împărtăşit cu strapazanul cel de toate zilele.

Casa pare solidă şi îngrijită de la depărtare. Cu cât te apropii, i se văd pereţii crăpaţi, acoperişul de ţiglă corobăit, prispa sucită, cerdacul sucit. E o casă obişnuită în părţile Moldovei, pe amândouă malurile Prutului, cu două odăi pe de lături şi o tindă la mijloc. Uşa e deschisă, putem să aruncăm o privire. Nu mai stă nimeni aici de ani întregi, dar înăuntru e totul aranjat şi curat, pe jos ţoale de cordele ţesute de mână, un covor de lână pe perete, un şifonier plin cu vase de bucătărie strălucind de curate în cameră. Deodată, bărbatul din curte, pe lângă care am trecut şi care ne-a arătat din priviri că putem intra, se năpusteşte în tindă, vociferând pe ruseşte, şi ne scoate afară, întâi pe fotograf; înainte de a ne da seama ce se întâmplă, trânteşte pe uşă un lacăt cât gulia şi ne împinge din cerdac în ogradă, printre curci. Nu vrea să apară poze la ziar.

Supărarea subită a bărbatului se lămureşte puţin mai târziu la Primărie. Cozma Sîrbuleţ, primarul, spune că omul de afaceri Vladimir Plahotniuc, preşedintele Fundaţiei Edelweiss, "una dintre cele mai puternice instituţii din Republică", a trimis la Copăceni un om de-al lui să evalueze casa în care s-a născut Adrian Păunescu, având de gând să facă acolo un muzeu, o casă memorială. "Şi va fi o casă memorială acolo, fiindcă Fundaţia Edelweiss e puternică, poate să facă un oraş, nu o casă", întăreşte primarul. Dacă apar poze cu casa, dacă se vorbeşte că e gata să se răstoarne pe-o parte, atunci proprietarii ar pierde la preţ. Arţăgosul care ne-a dat afară e un vecin care are grijă de casă. Maricica Bârsanu, proprietara casei, stă în Chişinău.

Casa în care s-a născut Poetul nu a aparţinut niciodată părinţilor lui. Învăţătorii Floarea şi Constantin Păunescu s-au cunoscut la şcoala dintr-un sat din Sălaj, iar după pierderea Ardealului au ajuns la Copăceni în 1941 şi au locuit cu chirie (sau le-a fost pusă la dispoziţie de autorităţile române, nimeni nu ştie) în această casă, unde, la 20 iulie 1943, s-a născut Adrian Păunescu. "Sigur că s-a născut chiar acasă, în casa asta – spune primarul Cozma Sîrbuleţ –, fiindcă pe atunci nu era maternitate. Venea moaşa comunală acasă… Şi cine avea zile trăia; cine nu, nu. Şi trăiau oamenii, nici o grijă!”
Bătrâna zice că a plâns când Păunescu a fost înmormântat. Acum plânge de jalea ei, că bărbatul e paralizat de şapte ani, iar ea are o hernie, stă cu maţele afară pe sub pestelcă, dar nu se mai duce la doctor, că e bătrână, ce să-i mai facă? Şi nici bani n-are. Mulţi din bătrânii satului, de când se tot scrie la ziare despre moartea lui Adrian Păunescu, sar în faţa oricărui străin şi strigă că ei l-au cunoscut când era mâţâţăl, se fac mai bătrâni cu zece ani, că poate nici nu erau născuţi pe atunci, şi totul numai ca să capete un ban, dar ea n-are nevoie de nimic, nu-i trebuie nimic de la nimeni. Ptiu!, ptiu!, ptiu!, cât venin în inima maldavanului nost’, să spună, auzi, că s-a lăudat ea la televiziune că i-a dat ţâţă lui Andrian, Doamne-Dumnezeule, când ea n-avea nici treişpe ani! Doar a avut grijă de el exact ca o mamă, fără dat ţâţă. Ce poet mare a ţinut ea în braţe şi l-a şters la cur, se plânge ţaţa Anica, şi nepoţii ei nici nu ştiu cine e Adrian Păunescu, ei nici nu ştiu bine româneşte. Uite, asta mică, Maria, citeşte "Povestiri despre Ceapaev", de Viktor Banikin, în româneşte, dar cu litere de la ruşi, ptiu!, ptiu!, ptiu!, ruşi!!! Comunişti!

Dacă rămânea Păunescu în Basarabia? – se întreabă doica lui. Ce se alegea de el? Şi după un scurt ocol printr-un viitor neîntâmplat, mâca Anica revine în primăvara lui 1944. Într-o zi, când s-a dus la doamna învăţătoare să ia copilul în grijă, Anica a găsit casa pustie. Femeia îşi luase copilul şi fugise din calea ruşilor, care se apropiau de la nord. "Pe 29 şi 30 martie 1944, trupele sovietice au ocupat linia Copăceni-Sângerei. Mama şi copilul s-au refugiat înainte de această dată. Deci cam opt luni a stat Adrian Păunescu aici. Nu există nicio urmă a lui. Dar important e că s-a născut aici. Şi aici va trebui să şi renască”, a mărturisit prof. de istorie Emilia Sîrbuleţ.

”Din păcate, casa aceasta nu am putut s-o facem muzeu, aşa cum ne doream şi ar fi fost normal, astfel că bustul din bronz al Poetului, donaţie a Societăţii cultural-istorice ”Mihai Viteazul” Ploieşti, îl vom ridica în faţa şcolii din Copăceni, evenimentul având loc în ziua de 17 noiembrie 2013, în prezenţa premierului României, Victor Ponta”, a spus Mircea Cosma, preşedintele Societăţii sus-menţionate. Care fundaţie, menţionăm noi, a ridicat peste o sută de busturi şi statui ale unor mari voievozi şi oameni de cultură români în mai toate marile oraşe europene, inclusiv la Tokyo. Menţionăm doar câteva nume : Vlad Ţepeş, Matei Basarab, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Al.I.Cuza, Nicolae Titulescu, Nicolae Iorga, George Enescu, Constantin Brâncuşi, Mihai Eminescu, Nichita Stănescu sau Adrian Păunescu. Multe dintre acestea se află ridicate în cealaltă Românie, de peste Prut.