Joi, 21 noiembrie 2024 - 10:16:05
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

La Chişinău a explodat...MĂMĂLIGA!


7 septembrie 2015

Aproape 100 000 de oameni s-au aflat, duminică, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău. Un miting al nemulţumirii basarabenilor faţă de corupţia  şi incompetenţa partidelor aflate la guvernare, faţă de preşedinte, faţă de toţi cei care au contribuit, într-un fel sau altul, la sărăcirea ţării.

Cel de-al patrulea protest organizat de Platforma civică „Demnitate şi adevăr” a strâns o mare de  oameni zguduiţi de incompetenţa guvernanţilor. „Protestatarii s-au mobilizat împotriva furtului din sistemul bancar, împotriva hoţiilor de proporţii”, a declarat Valentin Dolganiuc, unul dintre membrii platformei. „Furtul miliardului a dus  la deprecierea  leului şi la scumpirile tarifelor la utilităţi. Revendicările noastre au fost ignorate, iar Moldova s-a tranformat într-un stat capturat, o ameninţare pentru Europa”, a afirmat un alt membru, Igor Boţan.

 De reţinut faptul că pe parcursul protestului, postul naţional de televiziune Moldova1 a difuzat filme artistice!  De asemenea, nu au fost remarcate pancarte cu Unirea, doar câteva drapele UE...

Principalele revendicări ale demonstranţilor faţă de statul oligarchic instalat la putere după alegerile din 30 noiembrie 2014 sunt: demisia guvernului corupt, demisia preşedintelui şi alegerea lui în mod direct, alegeri anticipate până pe 16 martie 2016, demisia celor responsabili de jaful de un milliard de dolari din sistemul bancar, demisia şefului Centrului Naţional Anticorupţie şi a Procurorului General…

 Organizatorii protestului îndeamnă oamenii să rămână în Piaţa Marii Adunări Naţionale până nu le vor fi îndeplinite revendicările. 
Întrebaţi pe cine văd la guvernare, oamenii rămân tăcuţi, le este greu să mai aibă încredere în vreun politician, în liderul vreunui partid. Interesant de remarcat faptul că printre cei creditaţi cu speranţă şi încredere  a fost vehiculat numele fostului ministru al Educaţiei, Maia Sandu, singura personalitate credibilă. “Ea nu ţine la funcţii, ci la oameni”, afirmă un protestatar. Presa basarabeană consemnează şi faptul că au fost şi câteva arestări din rândul protestatarilor pro-ruşi, respectiv  Grigore Petrenco şi Pavel Grigorciuc

Între timp, un grup de contact creat ad-hoc de către manifestanţi s-a întâlnit la Guvern cu premierul Valeriu Streleţ. În urma dialogului, a fost stabilit că reprezentanţii executivului vor organiza o întâlnire cu membrii Platformei pentru a discuta revendicările înaintate. Protestatarii au solicitat o întâlnire de urgenţă la care să fie prezenţi preşedintele ţării, Nicolae Timofti şi preşedintele Parlamentului, Andrian Candu. Premierul le-a transmis organizatorilor că atât şeful statului cât şi preşedintele legislativului şi-au exprimat disponibilitatea de a discuta cu grupul de contact, dar în zilele următoare.

Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău tinde să devină o copie a Pieţii Universităţii din Bucureşti, prin faptul că aici s-au instalat déjà câteva corturi, în care protestatarii vor rămânea ăpână la rezolvarea favorabilă a revendicărilor. Primul cort instalat aici a fost cel al jurnalistului Constantin Chelaru.

 

 

Fotografii: Ion Magu, Chişinău


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro