Fostul premier moldovean Iurie Leancă, 52 de ani, preşedintele Partidului Popular European din Moldova, critică partidele de dreapta care, în 2015, au blocat relaţiile cu UE şi FMI. Leancă explică, spre exemplu, că R. Moldova continuă să subvenţioneze regimul separatist din Transnistria cumpărând energie de acolo, în loc să facă interconectarea cu România: energia ar fi cu 40 la sută mai ieftină peste Prut dacă ar fi cumpărată de la români, argumentează fostul premier. Iurie Leancă nu crede în buna-credinţă a liderilor Alianţei pentru Integrare Europeană 3 (AIE 3) şi spune că unii dintre ei “întruchipează alte valori decât mersul spre UE, cel puţin aşa rezultă din acţiunile lor”.
Din Alianţă fac parte PLDM (Partidul Liberal Democrat din Moldova), PDM (Partidul Democrat din Moldova) şi PL (Partidul Liberal). Leancă, fost şef al Guvernului moldovean în perioada 2013-2014, consideră că liderii celor trei partide nu vor cu adevărat reforme, mai ales în domeniul justiţiei, iar noul premier, Valeriu Streleţ, nu dă semne că va readuce ţara pe orbita europeană:
“E uşor să spui să treacă DNA Prutul, dar e mai complicat să vrei să faci ce face DNA. Experţi europeni avem încă din 2014, dar e nevoie de mai mult decât atât, de o misiune care să pună presiune pe Guvern pentru a lăsa justiţia independentă”. Leancă nu ştie exact “cât de puternice, eficiente şi ramificate” sunt grupările pro-KGB sau pro-ruse din servicii, dar este de părere că dacă “în societate există diverse sentimente, pro-ruseşti, pro-occidentale sau filo-române, logic vorbind, nici serviciile, care reprezintă societatea, nu sunt imune la astfel de sentimente”.