Peste 100 de tineri basarabeni, care au venit pe jos de la Chişinău, în ,,Marşul lui Ştefan cel Mare” alături de alte câteva sute de persoane din Republica Moldova, au sosit, luni 13 iunie, şi la Ploieşti, pentru a transmite autorităţilor că îşi doresc unirea cu patria mamă - România. Tinerii basarabeni au vizitat Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova, Muzeul de Ştiinţele Naturii din Ploieşti, iar apoi au ajuns în Parcul Memorial Constantin Stere de la Bucov, unde au avut loc mai multe manifestări culturale.
Mai multe ansambluri culturale din Prahova au participat la un program artistic în onoarea tinerilor basarabeni. S-au remarcat copiii din Ansamblul Băsmăluţa de la Măgurele, conduşi de Titi Ghinea. La final, basarabenii şi prahovenii s-au prins intr-o uriaşă Horă a Unirii.
Totodată, în cadrul acestui eveniment cultural dedicat reîntregirii neamului românesc a fost votată în unanimitate de către oameni de cultură, reprezentanţi ai autoritaţilor publice din România şi Basarabia, reprezentanţi ai unor fundaţii cultural-istorice ,,Platforma - Program pentru unirea poporului roman” . Obiectivele principale ale acestei Platforme – Program sunt: conştientizarea cetăţenilor români cu privire la Marea Unire; crearea Muzeului Naţional ,, Marea Unire” cu filiale în Chişinău, Cernăuţi, Alba Iulia şi alte oraşe; demararea procedurilor necesare refacerii României Mari în anul centenarului(2018); promovarea de către oficialităţile României, în plan extern a dreptului poporului român de pe ambele maluri ale Prutului de a trăi într-un singur stat.
Toate aceste manifestări fac parte din programul intitulat „Marşul lui Ştefan cel Mare” – prin care basarabenii, le solicită autorităţilor române să facă eforturi diplomatice şi să urgenteze procedurile pentru unirea Republicii Moldova cu România.