Primarii şi consilierii locali care au semnat declaraţii simbolice de unire cu România spun că sunt intimidaţi. Într-o conferinţă de presă la IPN, primarul oraşului Cimişlia, Gheorghe Răileanu, a arătat un document din partea Cancelariei de Stat, în care se spune că ar fi încălcat mai mule legi, chiar şi Constituţia.
Edilul afirmă că prin declaraţia de unire semnată se recunoaşte Actul Unirii de la 1918, în contextul marcării în acest an a centenarului unirii. Legitimitatea declaraţiei este confirmată de dreptul la opinie.
„Sunt un unionist convins. Procesul e pornit. Nimeni nu îl poate opri. Întrebarea este când? Şi cu cât mai repede se va întâmpla, cu atât mai puţin va avea de suportat în toate planurile cetăţeanul Republicii Moldova”, a declarat Gheorghe Răileanu, care spune că e gata să meargă şi în instanţă pentru a-şi apăra dreptul la opinie.
Vasile Năstase, membru al asociaţiei obşteşti Centrul de protecţie a drepturilor fundamentale „Sirius”, susţine semnatarii declaraţiilor de unire şi i-a îndemnat pe primarii şi consilierii implicaţi să desfăşoare acţiuni concrete pentru a grăbi unirea statelor româneşti.
„Vreau ca România să ia atitudine faţă de acest stat (Republica Moldova), pentru că din naştere suntem români”, a adăugat Vasile Năstase. Anatolie Petrici, membru „Sirius”, spune că votarea de către primari şi consilieri a declaraţiilor de unire cu România nu creează efecte juridice şi nu implică excluderea acestor localităţi din componenţa Republicii Moldova. Până astăzi, 21 februarie, 40 de localităţi din Republica Moldova au semnat declaraţii de unire cu România.
Asociaţia a făcut un apel către toţi oamenii să vină la 25 martie în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pentru a vota o declaraţie de recunoaştere a valabilităţii Actului Unirii din 27 martie 1918.
Tot atunci să ceară celor două parlamente, de la Chişinău şi Bucureşti, ca la şedinţa comună din 27 martie, de la Bucureşti, să voteze o hotărâre de recunoaştere a valabilităţii Actului Unirii şi să-l aplice.
Primarii care au semnat declaraţii de unire cu România se plâng că sunt intimidaţi
22 februarie 2018
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
-
DGASPC Prahova face angajări urgente
-
Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme
Anul - ediţia nr. 3786
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 4 iulie 2025
Autentificare
Autentificare