De mai bine de două decenii, Prahova este o prezenţă constantă prin mai multe acţiuni cultural-istorice desfăşurate în localităţi din stânga Prutului, semn că Prahova iubeşte, necondiţionat, Basarabia!
La scurt timp după vizitele la Hânceşti, Copăceni, Sadova, Şipoteşti, Călăraşi, Comrat- unde s-au făcut importante donaţii de carte românească, iar la Călăraşi s-a dezvelit bustul marelui voievod Ştefan cel Mare, donaţie a Societăţii cultural-istorice Mihai Viteazul Ploieşti, Formaţia prahoveană “Eroii, veşnic vii” a poposit, sâmbătă, în satul Chişcăreni pentru dezvelirea bustului marelui patriot basarabean Nicolae Casso. Impresionantul bust din bronz, donat de aceeaşi SMV, a fost amplasat la loc de cinste, respectiv în faţa Primăriei.
La festivitatea de dezvelire au participat: Valeriu Matei - directorul ICR din Chişinău, Ion Bârsanu – reprezentantul Guvernului moldovean în teritoriu, Mircea Cosma, Ludmila Sfârloagă, Vasile Diaconu – primarul com. Măgurele – Prahova, Constantin Codreanu – B.U.N., George Simion – preşedintele platformei civice Acţiunea 2012, renumitul solist de muzică populară Ion Paladi, alte personalităţi, precum: Silvia Ţurcanu – primarul satului Chişcăreni, Marin Văcărelu – directorul Căminului cultural Drajna-Prahova, Mihai Bârsanu – vicepreşedintele r. Sângerei, Maria Bajura – directorul Gimnaziului Adrian Păunescu Copăceni, Valentina Causceac – primarul com.Sângereii Noi, un numeros public.
După momentul dezvelirii au fost depuse coroane şi jerbe de flori, după care cei prezenţi au încins tradiţionala Horă a Unirii.
Cu acest prilej, Mircea Cosma, preşedintele SMV, a acordat câte o plachetă comemorativă Nicolae Casso şi o Diplomă de Excelenţă următoarelor personalităţi: Valeriu Matei, Silvia Ţurcanu, Maria Bajura şi Constantin Codreanu.
Din programul manifestării nu au lipsit discursurile patriotice, dar şi un încântător spectacol folcloric susţinut de Ansamblul Chişcăreanca.
Cine a fost, de fapt, Nicolae Casso, cel care, după mai bine un secol de când a părăsit Basarabia datorită represiunii ocupantului rus, se întoarce la acasa lui din Chişcăreni, întruchipat în bronz de SMV Ploiesti.
El s-a născut la 10 mai 1839, în satul Ciutuleşti, jud. Soroca. A studiat la Colegiul Richelieu din Odessa, apoi şi la Paris, pasionat fiind de cultura franceză şi filosofie. Fratele lui mai mare, Constantin Casso, conducătorul spiritual al tineretului basarabean şi ,,doctor în legi’’, s-a stins din viaţă în 1862, la nici 25 de ani împliniţi. Un alt frate, membru activ al cenaclul literar Junimea, viitorul tată al ilustrului savant şi ministru Leon Casso, şi-a petrecut viaţa mai mult în călătorii şi ospeţii, cedîndu-şi rolul şi funcţia de conducător al Cenaclul tinerilor fruntaşi basarabeni lui Nicolae şi verilor săi, Pavel şi Petre Leonardi.
Nicolae Casso, numit şi ,,filosoful din Chişcăreni’’, a ales să se stabilească în satul Chişcăreni, judeţul Bălţi, într-un palat impunător. După cum susţinea E. S. Kenigschatz (un prieten al familiei Casso), castelul de la Chişcăreni a fost construit în baza unui plan elaborat de vestitul arhitect A. Bernadazzi. În memoriile sale, Olga Cruşevan sublinia faptul că ,,Nicolae Casso şi-a clădit conacul dupa modelul Chateaux sur Loire’’. Acesta reprezenta un fel de muzeu, în care erau concentrate obiecte de cultură, autentice şi preţioase, aparţinînd curentelor artistice cuprinse între Renaissance şi Empire. Una dintre minunile conacului o reprezenta parcul din faţa acestuia. La conac se vorbea doar româneşte, motiv pentru care guvernatorul Basarabiei a plecat de acolo cu o impresie nu tocmai plăcută. Nicolae Casso a fost şi proprietarul a circa 12.000 hectare de pamînt: la Chişcăreni, Hîjdieni, Terebna, Pravila de jos. Documentele de epocă confirmă că averile i-au fost lăsate moştenire de tatăl său: moşia Chişcăreni şi 9.000 desetine de pamînt, înregistrate într-un act de ipotecă din 21 martie 1903. Tot în posesia lui se aflau si moşiile de la Boldureşti şi Brătuleni - 6.200 desetine de pamînt, aduse drept zestre de soţia sa, Smaranda. Aceasta se trăgea, pe linie paternă, din vechile familii moldoveneşti Cantemir şi Basota, iar mama ei, Anastasia (n. 1824), era sora lui Vasile V.Pogor, întemeietorul societăţii literare Junimea de la Iaşi.
N.Casso a deţinut, pe parcursul vieţii, şi unele funcţii publice: asesor la tribunalul regional Iaşi (Bălţi)-Soroca, în cadrul căruia a activat din 1860 pîna în 1863; director onorific al şcolii judeţene nr.2 din Chişinău (1862 ); deputat în Comisia pentru orînduirea prestaţiilor în Oblastia Basarabiei (din 1863 pîna la 1865 ). La 4 octombrie 1869, a fost ales judecătorul onorofic de pace; la 28 octombrie 1869 – preşedinte al Congresului judecătorilor de pace din jud. Bălţi. A dominat viaţa publică din jud. Bălţi, aflîndu-se în fruntea nobilimii bălţene din 1888 pînă la 1896. O bună perioadă de timp, a condus fracţiunea judeţeană a Partidului Naţional Moldovenesc.
Admirator frecvent al medicinii, a construit spitale în Bălţi şi la Flamînzeni, înzestrîndu-le în stilul sanatoriilor moderne din Apus. A preţuit şi respectat munca ţaranilor; multora dintre aceştia le-a purtat de grijă ,,ca un adevărăt părinte’’. În fiecare an, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi de Paşti, trimitea familiilor sărace colete şi coşuri cu unt, brînză, făină, ouă, păsări, vin şi alte produse cultivate pe moşiile sale sau fabricate din acestea. Ţăranii, la rîndul lor, veneau la “curte”, împreună cu flăcăii şi fetele, să “hiritisească” pe conu Neculae şi pe coana Smaranda cu prilejul sfintelor sărbători.
În satul în care a ales să se stabilească, Chişcăreni, a construit o şcoală profesională, în care se preda în limba română şi pe care a orientat-o spre idealurile educaţionale lansate de J.J. Rouseau. L-a adus in sat pe profesorul Butovici, oferindu-i salariu şi sprijin generos. La şcoala lui Casso şi-au făcut studiile aproximativ 100 de copii, unii dintre ei continuindu-şi-le la instituţii superioare din străinătate, precum Accibas şi Drochianu din satul Bogheni, jud. Bălţi; Sergiu Rădăuţanu, din comuna Flămînzeni, jud. Bălţi, sculptorul Landovcki şi pictorul Roşcovanu, Varvara Badima - mama celebrului medic Derevenco, Eufrosinia Balac (Rădăuţanu), fiica preotului Ion Balac din satul Chişcăreni. Apreciind cu multă încredere talentul lui Sergiu Rădăuţanu şi manifestînd simpatie faţa de el, Casso i-a daruit 500 desetine de pamînt (fapt pe care îl confirmă şi o scrisoare adresată acestuia la 23.XII.1893 ), asigurindu-i şi studiile liceale din Iaşi, si pe cele de la facultatea de drept din Paris. A sprijinit şi promovat oamenii de cultură: pe vestitul lăutar Jean Gulescu care, împreună cu celebrul scripcar Pădureanu, a cîntat de nenumarate ori în saloanele mondene ale Petersburgului, în faţa marilor duci şi înalţilor demnitari ruşi. A reparat, pe cont propriu, vechea biserică de lemn din satul Chişcăreni, construită mult înainte de 1812, înlocuind toate piesele putrede cu piese noi, fără a deteriora clădirea, păstrînd caracterul şi stilul acesteia. A insistat să păstreze elementele de arhitectură moldovenească şi nu a permis ca vechiul lăcăs de cult să fie înlocuit cu unul din piatră, în stil rusesc.
Peste ani, neputînd îndura discriminările administraţiei ruse, crescînda tendinţa de rusificare şi nejustificata desfiinţare a instituţiei judecătorilor de pace, s-a retras la castelul de la Chişcăreni, unde deseori ieşea, chiar şi pe timp de vară, îmbrăcat într-o şubă din piei de lup, privind cu nesaţ, de pe o movilă ridicată de ţărani, spre malurile de dincolo de Prut. Spre sfîrşitul vieţii, a părăsit Basarabia şi s-a stabilit la Paris, unde a şi murit în anul 1904, fiind înmormîntat la cimitirul Pere Lachaise.
Dupa moartea lui, Smaranda D. Casso a revenit la Chişcăreni, unde a trăit apăsată de multă durere. A murit subit, la 23 martie 1913 la Cairo, în timpul unei călătorii prin Egipt. Rămăşiţele ei pămînteşti au fost transportate la Paris şi inhumate alături de cele ale lui Nicolae Casso.
