Joi, 25 aprilie 2024 - 2:19:12
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Patronul Sidex a pierdut, într-o zi, aproape un miliard de dolari


21 aprilie 2012

mittalLakshmi Mittal, patronul Sidex, a pierdut vineri nu mai puţin de 800 de milioane de dolari, aceasta fiind cea mai mare pierdere înregistrată de către un singur membru al clubului celor 40 de miliardari care fac parte din Bloomberg Billionaires Index.

Indianul care deţine şi combinatul de la Galaţi este şi cel care a suferit cea mai mare pierdere de bani de la începutul anului până acum: şeful Mittal Steel are o avere cu 14% mai mică faţă de cea pe care o avea la 1 ianuarie 2012.

Pe de altă parte, prinţul saudit Alwaleed bin Talal s-a alăturat indexului după ce averea lui a crescut cu 18,2%, adică 3,2 miliarde de dolari, de la începutul anului şi până acum.

Creşterea s-a datorat faptului că preţul acţiunilor Kingdom Holding Co. (KINGDOM), un fond de investiţii care va construi cea mai înaltă clădire din lume, s-a majorat cu 36%. În prezent, prinţul în vârstă de 57 de ani se situează pe locul 24 în clasamentul general, cu o avere de 20,5 miliarde de dolari.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 25 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro