De la spiritualitate la politică, de la poezie la presă, de la demnitate la solidaritate. Aşa ne-a întâmpinat tânărul nostru coleg Codruţ Cojocaru.
Un om parcă desprins dintr-o lume a frumosului, cu un limbaj adecvat unui om de litere, unui om de cultură, precum un boboc crescut între flori plăcut mirositoare, acesta căpătând parfumul minunat emanat în preajmă. "Pentru mine, materialul cade în detrimentul valorilor, al principiilor. Nu socot a face fapte şi lucruri imorale.
E ruşinos. Chiar josnic şi a duce cu gândul la diferite mişmaşuri de doi lei, care pot păta reputaţie, care pot ucide încredere. Se pot spune multe. Oamenii sunt liberi să spele varză, gâştele să găgăie şi aşa mai departe.
Întotdeauna m-am ghidat după principiul că dacă poţi face un bine cuiva, nu ezita să-l faci, pentru că Dumnezeu îţi va întoarce fapta când nici nu te aştepţi. Am afirmat în nenumărate rânduri că delăsarea tinerilor şi neimplicarea acestora la viaţa cetăţii, atrag după sine o inevoluţie şi o clădire infantă a unui drum, care probabil se va surpa sub paşii grei şi cerinţele tot mai mari ale viitorului mai puţin sau mai mult îndepărtat.
După părerea mea, politica este o formă dură, gravă, prin care ai în mâinile tale destine. Este condeiul cu care scrii pe timp istorie. Îţi vinzi sufletul luptând pentru aşa-zise cauze.
Spiritulitatea precum şi poezia sunt evadarea mea din haos. Evadare ce mă menţine curat pe suflet, lucid în gândire, privind demn înainte. Credinţa îmi conferă acea linişte pe care o sorb precum un însetat apa, în clipe de ucigătoare sete.
Versuri aşternute agale din călimara vieţii, îmi mângâie simţirile şi nu cuget că ar putea fi altul, medicamentul ce vindecă rănile nevăzute ale inimii".
