Pe 7 noiembrie 1917, bolşevicii conduşi de Vladimir Ilici Lenin s-au instalat la putere în Rusia. Era primul guvern comunist din lume şi urma să genereze 75 de ani de dictatură a clasei muncitoare. Un regim care nu a rămas doar între graniţele fostului imperiu ţarist ci, cu acordul SUA şi al Marii Britanii, s-a extins şi în ţările din apropierea Uniunii Sovietice, printre care şi România.

Pe numele său adevărat Vladimir Ilici Ulianov, cel care a rămas în istorie drept Lenin s-a născut într-o familie de profesori înstăriţi. În 1887, fratele său mai mare, Aleksandr, este executat. Apoi, Vladimir este exmatriculat din facultate, după ce participase la un protest. Au fost cele două repere importante în luarea deciziei sale de a distruge statul ţarist.

Plin de resentimente şi hrănit cu literatură marxistă, în jurul lui 1890 tânarul Lenin era interesat de succesul social-democraţiei germane şi s-a asociat unor social-democraţi ruşi emigraţi în Elveţia. Dar regimul autoritarist din Rusia - cu cenzura şi maniera poliţienească de a trata orice fel de opoziţie - alimenta radicalismul. Lenin a frecventat grupul terorist radical „Voinţa Poporului”. Aici a învăţat regulile clandestinităţii.

La 22 de ani, când i s-a permis să-şi ia licenţa în drept la Sankt Petersburg, pentru Lenin lumea se împărţea deja în numai două tabere: cei care îi îndeplinesc ordinele şi ceilalţi: duşmanii.

„Marxismul a cunoscut încă de la început o circulaţie imensă în Rusia. Capitalul lui Marx a apărut in cel mai mare tiraj la sfârşitul secolului al XIX-lea - două milioane de exemplare”, arată istoricul Cosmin Popa, expert în spaţiul ex-sovietic.

După 1893, alături de marxiştii din Sankt Petersburg, avocatul Lenin împarte manifeste muncitorilor. Identificat, a fost trimis trei ani în Siberia. Aici scrie „Ce e de făcut”, o lucrare programatică publicată în 1902 în Germania. Lenin arată că muncitorii se înţeleg de obicei cu patronii lor aşa că muncitorii trebuie să fie conduşi NU de ei înşişi, ci de o mână de aleşi cu adevărată conştiinţă de clasă. Era prima teoretizare a viitoarei nomenclaturi comuniste.

Cine au fost menşevicii

Lenin a vrut ca Partidul Social Democrat Rus - congresele se ţineau în străinătate - să fie organizat conspirativ, iar filialele să aplice fără comentarii deciziile conducerii. Ideea a dus la ruperea partidului. Menşevicii - adică social-democraţii care cereau reformarea sistemului - aveau cerinţe minimale şi se opuneau facţiunii lui Lenin, bolşevicii. Aceştia cereau răsturnarea din temelii a regimului ţarist. Ei aveau deci cerinţe maximale şi au devenit majoritari.

Totuşi, într-o ţară cu peste 150 de milioane de locuitori, în 1907 menşevicii numărau 38 de mii, iar bolşevicii 46.000, iar după reformele ţarului, ambele facţiuni abia aveau 10.000 de membri.

Spre deosebire menşevici, care se întreţineau din cotizaţii, radicalii lui Lenin nu puteau miza pe această sursă de venit. Donaţiile extravagante ale înaltei burghezii erau substanţiale, dar neregulate. Regulate au devenit jafurile şi escrocheriile. În 1907, bolşevicii au spart o bancă, au furat 250.000 de ruble, dar făptaşii au fost arestaţi, inclusiv Maksim Litvinov, viitor ministru de externe al URSS în anii '20. Multe operaţiuni rămâneau însă nedescoperite, astfel că Lenin a finanţat apariţia ziarului Pravda şi le-a asigurat organizaţiilor venituri lunare de 1000 şi 5000 de ruble.

Menşevicii, lucrând cinstit, abia obţineau 100.

În 1913, Lenin se afla la Cracovia, teritoriu austriac. Făcea propagandă pentru dezlipirea Ucrainei de Rusia. În 1914, la izbucnirea Primului Război Mondial, a fost reţinut ca supus al unei puteri inamice. Dar cum era singurul lider socialist din Europa care pleda pentru înfrângerea propriei ţări, Lenin a fost exilat cu blândeţe la Zurich, în Elveţia. Între altele, aici a redactat o proclamaţie în care spunea că înfrângerea Rusiei în război este cel mai mic dintre rele.

Lenin, informator al inamicului german

Un specialist în probleme ruseşti din guvernul german, şi el emigrant rus radical, Alexander Parvus, a luat legătura cu Lenin în vara lui 1915. Drept urmare, Lenin va livra guvernului german inamic rapoartele colegilor săi bolşevici despre situaţia din Rusia. Faptele ar fi fost calificate ca înaltă trădare de orice guvern din lume şi, în acea vreme, pedepsite cu moartea.

Lenin - unul dintre pseudonimele pe care Ulianov le-a folosit şi care i-a devenit nume oficial - se găsea încă la Zurich, când populaţia din Petrograd, disperată de război, de lipsuri şi de încălcarea drepturilor democratice, a salutat la începutul lui martie 1917, abdicarea ţarului Nicolae al II-lea.

„Rusia este în disoluţie.Toate teritoriile au tendinţe centrifuge, Ucraina se desprinde, republicile baltice, Lituania, Belarus...În acest turbion, exista şi un mic partid bolşevic, condus de Lenin, care s-a întors de la Zurich într-un vagon plătit de nemşi, stipendiat de nemţi”, explică Stelian Tănase, istoric şi politolog.

Guvenul provizoriu în frunte cu prinţul Lvov, apoi cu avocatul Alexander Kerenski, menţine Rusia în război, ca parte a Antantei. Ca soluţie, Parvus recomandă guvernului german să îl sprijine pe Lenin, ca fiind „un nebun mult mai periculos decât Kerenski”, dornic de putere şi capabil să arunce Rusia în haos.

„Astăzi avem documentele, nu mai este niciun secret, prima dată când au apărut aceste revelaţii, s-a spus că sunt nişte calomnii, astăzi avem documentele, banca germană a plătit serios 62 de milioane de mărci. A plătit activişti, a plătit tiparniţă, a plătit hârtie, arme şi tot ce trebuie. De ce? Pentru că Germania avea interes că Rusia să încheie pacea separată ca să mute armata pe frontul de vest, până vin americanii, care erau pe cale de a veni în Franţa şi să câştige victoria. Pentru ei, era esenţial. De aceea, Germania a scos bani şi l-a plătit din greu pe acest Lenin”, explică istoricul şi politologul Stelian Tănase.

În aprilie 1917, Lenin ajunge la Petrograd într-un tren care tranzitase teritoriul german inamic fără controlul paşapoartelor. Discursul său în gara Finlandia a fost atât de radical, încât i-a şocat inclusiv pe bolşevici. Lenin cerea partidului să ia rapid puterea.

„Începând cu venirea lui Lenin, revoluţia proletară nu devenea doar posibilă, ci şi obligatorie. Impactul tezelor din aprilie a fost fantastic, generând o discuţie extrem de intensă în partid, pentru că foarte mulţi dintre tovarăşii săi... toţi, Troţki, Kamenev, Zinoviev - vedeau în aceste teze o aventură capabilă să ducă partidul bolşevic la pieire. Ce face Lenin? Accelerează practic prin acest discurs şi aplică în literă şi spirit ceea ce scrisese înainte, în „Statul şi Revoluţia”, formulând într-o manieră aproape catehetică principiile de organizare a partidului de clasă, partidul comunist”, spune istoricul Cosmin Popa.

În vara lui 1917, prima tentativă a partidului paramilitar a lui Lenin de a prelua puterea eşuează. Pe 25 octombrie/ 7 noiembrie stil nou, lovitura de stat a bolşevicilor reuşeşte. Berlinul a plasat astfel o bombă uriaşă în spatele frontului. Puciul bolşevic va scoate Rusia din războiul cu Germania, dar o va arunca în război civil. Un război civil care va acoperi, după cel de-al Doilea Război Mondial, jumătate din Europa.