După mai multe decenii de la terminarea liceului, un bărbat din Statele Unite a vrut să îi mulţumească uneia dintre profesoarele sale, relatează Huffington Post.
La aproape 40 de ani de când a început să predea, Marilyn Mecham a avut parte de o mare surpriză din partea lui Kevin Perz, unul dintre primii săi elevi. Fosta profesoară din Missouri, care are acum 62 de ani, a povestit pentru Lincoln Journal Star că Perz a sunat-o în luna ianuarie doar pentru a-i mulţumi, iar apoi i-a trimis şi un bilet şi un cec de 10.000 de dolari.
„Mi-au plăcut foarte mult orele dumneavoastră. Le-aţi oferit elevilor libertate şi respect. Aţi primit în schimb respect şi apreciere. Aţi fost cea mai bună profesoară pe care am avut-o”, a scris Perz în mesajul din bileţel.
Fosta profesoară a fost uimită. „Când am văzut cecul am plâns foarte mult. Am fost copleşită”, a povestit Mecham, care a predat un curs despre mâncare.
Perz, care trăieşte acum în Kansas City, Missouri, a mai trimis în trecut bileţele de mulţumire şi cecuri şi altor profesori merituoşi, a relatat Kansas City Star. El încerca de mai mulţi ani să ia legătura cu Mecham şi abia după ce a cerut ajutorul asociaţiei de absolvenţi din liceul său a reuşit.
„Am apreciat foarte mult că cineva a petrecut tot acel timp pentru a mă căuta ca să-mi spună că am avut un rol important în viaţa sa”, a spus fosta profesoară pentru ABC.
Perz a mai povestit că se consideră un om mai bun datorită profesoarei sale. Mecham a declarat că încă nu este sigură ce va face cu banii, dar ar putea să cheltuiască o parte din ei pentru a vizita Suedia şi Norvegia.