Duminică, 24 noiembrie 2024 - 3:17:09
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Filmul românesc ”Ţara moartă”, selectat la Festivalul Internaţional de la Locarno


17 iulie 2017

Cel mai nou proiect cinematografic semnat de regizorul Radu Jude, filmul de montaj „Ţara moartă” a fost selectat în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, menţionează asiiromâni.com.

Evenimentul, ajuns la cea de-a 70-a ediţie, va avea loc luna viitoare, în perioada 2-12 august 2017.

Este pentru al doilea an consecutiv când Radu Jude se află în selecţia prestigiosului festival din Elveţia, în 2016 fiind prezent cu lungmetrajul „Inimi cicatrizate”, producţie care a câştigat Premiul Special al Juriului dar şi Don Quijote Prize, oferit de International Federation of Film Societies.

„Ţara moartă” a fost inclus în secţiunea „Signs of Life”, program dedicat cineaştilor care explorează în mod inovativ limbajul cinematografic.

Filmul, prezentat luna trecută în premieră mondială la TIFF, este un eseu documentar compus din peste 500 de fotografii din cele peste 8500 ale colecţiei Costică Acsinte, texte de Emil Dorian şi fragmente de pe coloana sonoră a filmelor de propagandă din anii ’30-’40.

Montajul documentarului este semnat de Cătălin Cristuţiu, sound design – Dana Bunescu, iar consilierea tehnică este asigurată de Marius Panduru. Filmul este realizat cu sprijinul lui Cezar Mario Popescu, cel care a descoperit fotografiile lui Costică Acsinte.

„Filmul este construit din punerea în paralel a trei elemente: fotografiile lui Costică Acsinte, texte din jurnalul lui Emil Dorian şi materialele sonore de propagandă carlistă, legionară, antonesciană şi comunistă, descoperite în Arhiva Naţională de Filme”, declară Radu Jude.

„Ţara moartă” este o producţie Hi Film şi Fast Film, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Orange România. Producător Ada Solomon.

Radu Jude a regizat o serie de scurtmetraje, printre care “Lampa cu căciulă” (2006) (câştigător a peste 50 de premii la festivaluri internaţionale printre care Sundance, San Francisco, Los Angeles, Uppsala) şi “Alexandra” (2007) (selectat la Clemont-Ferrand, premiat la Oberhausen).

Lungmetrajul său de debut – “Cea mai fericită fată din lume” (2009), a primit premiul CICAE la Berlinale 2009. A fost selecţionat în peste 50 de festivaluri printre care Toronto, New Directors/New Films – New York, Salonic, Sarajevo şi Londra. În 2011, a regizat şi produs mediumetrajul independent “Film pentru prieteni”.

“Toată lumea din familia noastră” (2012), cel de-al doilea lungmetraj, a fost proiectat în premieră mondială în cadrul secţiunii Forum de la Berlinale. A obţinut Marele Premiul al Festivalului de la Sarajevo, Marele Premiu Bayard d’Or şi Premiul pentru Cel Mai Bun Actor la Namur IFF, Marele Premiu CinEast IFF, a fost selectat în peste 30 de festivaluri şi a fost lansat în Franţa, Olanda şi Ungaria.

Cele mai recente scurtmetraje “O umbră de nor” şi “Trece şi prin perete” au fost prezentate la Cannes în secţiunea Quinzaine des Realisateurs, cel din urmă  fiind recompensat cu Menţiunea Specială a juriului.

“Aferim!” (2015) îi aduce Ursul de Argint pentru Cea mai bună regie la Berlinale

Radu Jude se află în producţie cu cel de-al V-lea lung metraj, “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”


 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 22 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro