Joi, 21 noiembrie 2024 - 7:04:47
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Angela Gheorghiu şi Placido Domingo vor cânta la O2 Arena din Londra


26 februarie 2012

ANGELAsidomingoStarurile internaţionale ale operei Angela Gheorghiu şi Placido Domingo vor cânta, pe 29 iulie, la O2 Arena din Londra, informează cotidianul The Guardian.

Soprana Angela Gheorghiu "s-a consacrat ca o solistă extraordinar de agilă, ale cărei prestaţii artistice solicită atenţia publicului încă de la prima notă, având o colecţie de roluri de invidiat pe cele mai prestigioase scene ale lumii, fiind şi artista cu unele dintre cele mai bine vândute discuri" de profil, notează The Guardian.

Placido Domingo şi-a câştigat locul în cărţile de istorie ale operei "printr-o carieră extraordinară de aproximativ 50 de ani. Atât individual, cât şi ca membru al celor Trei Tenori, el a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi tenori. Câştigător al mai multor premii Grammy, Placido continuă să apară pe scene din întreaga lume, recent, în calitate de dirijor", scrie The Guardian.

Concertul de la O2 Arena le va oferi fanilor muzicii clasice şansa rară de a-i vedea împreună pe scenă pe doi dintre cei mai iubiţi artişti ai muzicii de operă. Concertul va cuprinde o serie de arii de operă foarte cunoscute, o selecţie de melodii populare, dar şi hituri din spectacole de pe West End, scena de teatru londoneză.

Angela Gheorghiu, în vârstă de 45 de ani, este un "superstar" al operei internaţionale, fiind, totodată, unul dintre cel mai bine vânduţi artişti de muzică clasică. Lansarea sa în străinătate a avut loc în 1992, la Covent Garden, cu "Boema", de Puccini. În acelaşi an, ea a debutat pe scenele renumitelor Metropolitan Opera din New York şi Staatsoper din Viena. De atunci, soprana a cântat pe cele mai mari scene ale lumii.

Anul trecut, Angela Gheorghiu a primit titlul de artista anului la cea de-a 11-a ediţie a Classical Brit Awards, la Londra, trofeu pe care l-a câştigat şi în 2001. Totodată, anul trecut, soprana a fost decorată cu Ordinul "Steaua României" în grad de Comandor.

Placido Domingo, în vârstă de 70 de ani, este un tenor spaniol renumit pe plan mondial pentru forţa şi versatilitatea vocii sale puternice, capabilă să stăpânească toate notele şi tonurile registrului dramatic. De la debutul său, în rolul Alfredo din opera "La Traviata" de Verdi, în anul 1959, Placido Domingo a interpretat peste 130 de roluri, devenind astfel tenorul care a interpretat cele mai multe partituri din lume.

Tenorul spaniol Placido Domingo părăseşte în iunie postul de director al Operei Naţionale din Washington, cu care a colaborat din 1996. Placido Domingo este, totodată, directorul Operei din Los Angeles, cu care are contract până în 2013.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro