Silviu Prigoană le-a povestit magistraţilor Judecătoriei Sectorului 3 motivele care l-au împins să intenteze acţiunea de divorţ. Pe aproximativ patru pagini, el s-a plâns că soţia sa, Adriana Bahmuţeanu, l-a neglijat din punct de vedere al "relaţiilor fireşti de cuplu" de mai bine de un an.
Prigoană s-a plâns judecătorilor că a fost neglijat de soţie: "De mai bine de un an relaţiile de cuplu şi de căsătorie s-au degradat! "
Cancan.ro a intrat în posesia acţiunii prin care Silviu Prigoană a cerut magistraţilor să pună capăt mariajului cu Adriana Bahmuţeanu. Având în vedere că de această dată la mijloc sunt şi doi copii, omul de afaceri nu a fost acid în declaraţii rezumând doar câteva dintre motivele care l-au îndemnat să ceară desfacerea căsătoriei. "La acest moment, relaţiile de familie sunt grav vătămate, în sensul legii civile, astfel încât apreciez că o continuare a căsătoriei nu mai este posibilă. Relaţiile fireşti de cuplu şi de căsătorie au început să se degradeze de mai bine de un an, consecinţă în principal a activităţilor profesionale. Astfel, soţia mea, din pricina acestor activităţi, cea de manager la posturile de televiziune Etno şi Taraf, precum şi numeroasele emisiuni de televiziune la care participa în mod constant, a început treptat să neglijeze practic familia, ajungându-se la situaţia în care, de cei doi copii minori mă ocupam personal. Din păcate nici programul meu nu a fost în această perioadă de natură a suplini lipsa soţiei mele, fiind angajat în numeroase activităţi, majoritatea cu caracter public. Întrucât soţia mea a ales să nu renunţe la activităţile sale dedicate carierei, deşi nu aveam, ca familie, nevoi materiale de nici o natură, relaţiile de familie s-au degradat constant. Accelerat şi iremediabil", s-a destăinuit Prigoană. Afaceristul a precizat că este de acord ca Adriana Bahmuţeanu să revină la numele anterior căsătoriei mai ales că pe tot parcursul mariajului aceasta "şi-a declinat identitatea sub numele de Adriana Bahmuţeanu". În finalul acţiunii, Silviu Prigoană menţionează că este perfect sănătos din punct de vedere psihologic, având în vedere că este posesor de permis de armă cu glonţ şi deţine licenţă de pilot, motivând că nu se face vinovat de violenţe psihice şi verbale. Silviu Prigoană consideră că cei doi copii ai lor au nevoie de ambii părinţi, dar pentru protecţia acestora este mai bine, cel puţin pentru moment, ca ei să locuiască împreună cu mama lor, urmând să se stabilească un program flexibil de vizitare al acestora. Referitor la pensia de întreţinere, Prigoană este dispus să plătească o sumă conform dispoziţiilor legale şi a probelor ce se vor administra.
Silviu Prigoană a depus luna trecută la Judecătoria Sectorului 3 o sesizare prin care a cerut emiterea unui ordin de protecţie a celor doi copii minori, "pentru că aceştia au dispărut din casă şi nu s-au mai întors în 48 de ore". Ulterior, Prigoană a renunţat la această cerere însă a intentat divorţ, iar instanţa a decis ca, până la terminarea procesului copiii să-i fie încredinţaţi Adrianei Bahmuţeanu. Judecătoria Sectorului 3 a stabilit ca primul termen al procesul de divorţ să fie pe 21 noiembrie.