Joi, 28 martie 2024 - 5:28:51
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Monica Iacob Ridzi cere să fie graţiată, invocând starea de sănătate şi situaţia copiilor


28 mai 2015

Soţul Monicăi Iacob Ridzi, Tiberiu Iacob Ridzi, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că a depus o cerere de graţiere în numele fostului ministru, document în care au fost invocate atât starea de sănătate a acesteia, cât şi situaţia celor doi copii ai cuplului.

Tiberiu Iacob Ridzi a precizat că a depus cererea de graţiere joi, aceasta fiind bazată pe două considerente - unul umanitar şi unul medical.

Mai exact, Monica Iacob Ridzi a invocat în cererea de a părăsi Spitalul Penitenciar Jilava faptul că are doi copii, respectiv o fetiţă de un an şi şapte luni şi un băiat în vârstă de cinci ani. În acest sens, fostul demnitar a depus documente legate de starea de sănătate a celor doi, dar şi acte privind sănătatea părinţilor şi a socrilor ei.

De asemenea, în susuţinerea cererii de graţiere, fostul ministru a depus mai multe documente, între care şi o dovadă că suferă de o boală hematologică, iar din cauza imunităţii scăzute, orice infecţie pe care ar putea să o ia în penitenciar i-ar putea fi fatală.

Soţul Monicăi Iacob Ridzi a adăugat, referitor la faptul că preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că nu va graţia niciodată politicieni corupţi, că fostul ministrul "nu a fost condamnată pentru fapte de corupţie, iar prejudiciul a fost recuperat din sechestrul pus pe averea familiei".

"Abuzul în serviciu este asimilat faptelor de corupţie. Nu a fost condamnată pentru că ar fi dat sau ar fi primit bani pe nedrept. E o diferenţă de nuanţă. Aş face o paralelă şi aş spune că nu este acelaşi lucru să comiţi infracţiunea de crimă cu premediare şi cea de ucidere din culpă", a conchis Tiberiu Iacob Ridzi.

Administraţia prezidenţială a confirmat, pentru MEDIAFAXA, că cereea de graţiere a fost înregistrată joi, în jurul orei 12.30, potrivit şefei Departamentului de comunicare, Daniela Bârsan.

Potrivit legii, graţierea este măsura de clemenţă ce constă în înlăturarea, totală sau parţială, a executării pedepsei aplicate de instanţă ori în comutarea acesteia în una mai uşoară.

Graţierea poate fi acordată individual, prin decret al preşedintelui României, sau colectiv, de către Parlament, prin lege organică, conform Constituţiei.

În prezent, pe rolul Tribunalului Ilfov se află un dosar prin care Monica Iacob Ridzi cere să-i fie admisă cererea de întrerupere a executării pedepsei de cinci ani de închisoare, la care a fost condamnatată pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului.

Fostul ministru Monica Iacob Ridzi solicită să fie întreruptă executarea pedepsei pentru că suferă de numeroase afecţiuni medicale, printre care trombofilie şi leuconeutropenie.

Imediat după ce a fost încarcerată, Ridzi a reclamat condiţiile în care stau deţinuţii, spunând că sistemul medical din închisori nu este bine gândit şi că pentru un om bolnav ca ea condamnarea la închisoare este condamnare la moarte.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro