Pe lângă gustul delicios, căpşunile sunt unele dintre cele mai bune şi sănătoase fructe. Extrem de bogate în vitaminele B5, B6, C, K, mangan, potasiu, fibre alimentare, acid folic, fitonutrienţi şi antioxidanţi, luptă împotriva radicalilor liberi din organism.
- Menţine în limite normale nivelul de zahăr în sânge. De aceea, consumul regulat de căpşuni este asociat cu un risc scăzut de apariţie a diabetului zaharat de tip 2.
- O porţie de căpşuni aduce un aport important de potasiu, mineral care diminuează riscul de atac de cord sau de atac cerebral.
- Căpşunile conţin şi acid folic, un ingredient esenţial în producerea celulelor roşii din sânge.
- Au o acţiune benefică asupra ficatului, ajutând, datorită vitaminei K, la insufi- cienţa hepatică şi disfuncţiile biliare.
- Sunt indicate în afecţiuni renale, ateroscleroză sau varice.
- Acest fruct favorizează eliminarea acidului uric, fiind de mare ajutor în tratarea reumatismului şi gutei.
- Căpşunile au o serie de proprietăţi care diminuează riscul apariţiei cancerului de sân, colon sau esofagian.
- Combat îmbătrânirea precoce, datorită antioxidanţilor conţinuţi de aceste fructe.
- Îmbunătăţesc funcţia cognitivă şi cea motorie, optimizând echilibrul şi coordonarea mişcărilor.
- Acţionează pozitiv şi în cazul inflamaţiilor specifice artritei şi în unele dintre bolile oculare.
- 100 g de căpşuni au 32 de calorii şi asigură necesarul zilnic de vitamina C