Marţi, 10 decembrie 2024 - 10:12:40
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cine este românca suspectată de legături cu ISIS


21 august 2015

O româncă suspectată de legături cu medii islamiste a fost arestată preventiv în oraşul italian Genova, la revenirea din Tunisia, autorităţile italiene demarând procedurile pentru extrădarea sa în România.

Diana Ramona Medan are 36 de ani şi este originară din Satu Mare. În România, Diana Ramona Medan a fost implicată în trafic de droguri, fiind judecată în celebrul dosar ”Noroieni”. După acel episod, Diana Ramona Medan s-a stabilit în Italia, unde s-a căsătorit cu un tunisian şi s-a convertit la islamism, scrie VoceaTransilvaniei.ro.

Sătmăreanca arestată în Italia este simpatizantă a reţelei teroriste Stat Islamic şi menţinea legătura online cu islamişti din Marea Britanie, anunţă ministrul italian de Interne, Angelino Alfano, precizând că suspecta va fi extrădată în scurt timp.

Pe site-urile islamiste, sătmăreanca posta cu numele de Diana Kauther. Pe pagina ei de Facebook, Diana a postat numeroase mesaje prin care îl glorifică pe Allah.

„Începând din decembrie 2014, Italia a expulzat 47 de islamişti. În următoarele ore va fi expulzată o femeie de naţionalitate română, în vârstă de 34 de ani, care locuia legal în provincia Bolzano (regiunea Trentino-Alto Adige), arestată în portul Genova. Graţie activităţilor de investigare, au fost depistate activităţile pe care românca le avea în publicarea online a unor materiale de propagandă islamistă şi intenţia de a lupta de partea mujahedinilor”, a declarat ministrul italian de Interne, Angelino Alfano, citat de IlVelino/AGV News.

„Identificarea posibililor militanţi islamişti şi expulzarea lor din Italia înseamnă protejarea cetăţenilor italieni. În acest sens, acordăm o atenţie specială mediilor online, pentru că au devenit mijloacele cele mai facile de recrutare islamistă. Românca menţinea contacte frecvente cu internauţi din Marea Britanie, şi ei susţinători ai reţelei teroriste Stat Islamic”, a spus Alfano.

Potrivit site-ului de ştiri PrimoCanale.it, Diana Ramona Medan în vârstă de 36 de ani a fost arestată marţi în Portul Genova (nordul Italiei), la revenirea cu un feribot din Tunisia.

Tânăra este suspectată de legături cu medii islamiste, astfel că Ministerul italian de Interne a emis un ordin pentru extrădarea sa din Italia.

Românca, găsită vinovată în trecut de trafic de droguri, a fost în Tunisia cu soţul ei, care este cetăţean tunisian. Ea a revenit în Italia pentru că locuieşte în regiunea italiană Trentino Alto Adige (nord-est).

La coborârea de pe feribot în portul din Genova, românca a fost arestată preventiv de agenţi ai Direcţiei italiene pentru Investigaţii Generale şi Operaţiuni Speciale (DIGOS). Autorităţile italiene au iniţiat procedurile pentru extrădarea suspectei în România.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 10 decembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro