Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi a fost oprit, aseară, de o echipă a poliţiei Rutiere. Vasile Iliuţă a plecat însă înainte ca poliţiştii să apuce să-i pună vreo întrebare. El se apără şi spune că poliţiştii l-au recunoscut şi fără acte, iar agenţii nu au solicitat testarea cu aparatul etilotest.
O primă reacţie din partea preşedintelui CJ Călăraşi, prin intermediul instituţiei pe care o conduce, cu privire la acest incident.
„Urmare a articolelor apărute în presa locală şi naţională care fac referire la “aşa zisa fugă de Poliţie” a preşedintelui Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, ţinem să facem următoarele precizări:
În seara zilei de 26 octombrie 2017, în jurul orelor 21.00, în timp ce se deplasa către locuinţa proprietate personală, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi a fost oprit în trafic, în zona Spitalului Judeţean Călăraşi, de către un echipaj al Poliţiei Rutiere.
Domnul Vasile Iliuţă i-a salutat pe cei doi reprezentanţi ai Poliţiei care i-au solicitat prezentarea documentelor la control. Întrucât nu avea asupra sa actele, acesta s-a prezentat declinându-şi identitatea şi funcţia deţinută, moment în care cei doi poliţişti i-au lăsat impresia că l-au recunoscut.
Preşedintelui CJ, Vasile Iliuţă, nu i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest şi nici deplasarea în vederea recoltării de probe biologice.
Datorită faptului că organele de poliţie nu mai avut alte solicitări şeful CJ Călăraşi şi-a continuat drumul către casă, fără a avea sentimentul că ar fi “urmărit“ de către aceştia. La aproximativ 10 minute după ce domnul Vasile Iliuţă a ajuns la destinaţie în faţa porţii locuinţei sale au apărut 3 echipaje de poliţie cu girofarurile aprinse.
„După modul în care s-a acţionat sunt convins că acest scandal ieftin, denigrator şi rău intenţionat este concertat. Aseară la apariţia Poliţiei în faţa locuinţei mele am discutat cu comandantul Politiei Municipale Călăraşi, Nelu Paraschiv, şi am spus că le stau la dispoziţie astăzi. Nu mi s-a solicitat să îi însoţesc către secţia de poliţie şi nici testarea cu aparatul etilotest. Ştirile apărute în presă nu corespund realităţii, fapt pentru care voi acţiona în consecinţă. Nu mă sustrag niciunui control indiferent de ce natură ar fi el, respect legea şi sper ca oamenii să înţeleagă că de 1 an şi jumătate sunt ţinta unei campanii de denigrare pentru simplul fapt că deranjez anumite interese”, a menţionat Vasile Iliuţă, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi.”, se arată în comunicatul biroului de presă al CJ Călăraşi.
Preşedintele CJ Călăraşi a fugit de poliţie. Reacţia lui Vasile Iliuţă
27 octombrie 2017
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:
Email:
Comentariul:
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Vivi Răchită-îmbârligătorul şef al Ploieştiului! Când ai ZERO rezultate este mai uşor să critici pe alţii!
-
Chelneriţa de la Bârlad are corespondent şi la Ploieşti! O vânzătoare angajată pe post de director într-o instituţie a Primăriei!
-
VIDEO Alexandri Nicolae, directorul TCE Ploieşti: fără distanţare socială, fără mască, cu ţigara aprinsă într-o instituţie publică!
-
Premierul Cîţu lasă doar DOI şefi la stadionul Ilie Oană din Ploieşti!
-
Un copil a murit la Ploieşti! Rămâne o întrebare: care este preţul fotbalului de...performanţă?
-
Fraţii în veci vor fi fraţi! O nouă înfrăţire între o comună din Prahova şi una din Republica Moldova!
-
Ce se ascunde în spatele tramvaiului deraiat la Ploieşti! Cine este vinovat şi cât va costa repunerea pe şine!
-
Şefii FRF, întâlnire cu Iulian Cojocaru, şeful PETROSPORT la Ploieşti!
-
Risipă din bani publici! Buget de Liga a 3 a la Sectia Fotbal a CSM Ploieşti!
-
Mobella Home Concept, prietenul casei tale! Inaugurare cu muzică bună pentru cel mai...altfel magazin de mobilă din Ploieşti
Anul X - ediţia nr. 2856
Copyright © 2011 - 2021 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2021 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 7 martie 2021
Autentificare
Autentificare