Joi, 21 noiembrie 2024 - 11:35:41
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Pasarelă unicat în România în zona de nord a Ploieştiului


11 ianuarie 2013

Ploieştiul va avea în maxim 18 luni primul giratoriu suspendat din România. Soluţia unicat va fi realizată pentru prima oară în ţara noastră  în cadru proiectului „Creşterea accesibilităţii către partea de nord a Polului de Creştere, în special către Spitalul Judeţean Prahova, prin realizarea pasajului rutier în continuarea DJ102 peste DN1B”, al cărui contract de finanţare a fost semnat de către vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi al administraţiei publice (MDRAP - Autoritate de Management pentru POR), Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova (beneficiar), şi Liviu Muşat, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia (Organism Intermediar pentru POR).

Valoarea totală a proiectului este de 78.595.330,24 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 77.125.927,56 lei (fonduri nerambursabile FEDR: 61.970.682,79 lei; valoare nerambursabilă din bugetul naţional: 13.612.726,22 lei; cofinanţare beneficiar: 1.542.518,55 lei).

Pasajul va avea o lungime de 956,86 metri, iar bretelele de acces vor avea 286 de metri pe DJ102 şi o lungime de 388 de metri pe DN1B. Această investiţie va creşte accesibilitatea către şi dinspre localităţile aflate în zona de nord a Polului de Creştere Ploieşti – Prahova, prin separarea traficului perirban de traficul naţional şi reorganizarea circulaţiei rutiere, sprijinind astfel intensificarea legăturilor comerciale intraregionale.

Pasajul va permite şi amplasarea unui troleu care va face legătura între zona de agrement Păuleşti şi zona de nord a Ploieştiului.

Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, nu a ratat ocazia de a-I ataca pe reprezentanţii PDL “Consilierii judeţeni PDL au întârziat nejustificat demararea acestei lucrări deoarece nu au dorit să aprobe expropierea a şapte hectare de teren”, a spus Cosma.

El a mai anunţat şi că, în Prahova va fi înfiinţată „cea mai mare dezvotare tehnico ştiinţifică de care se va bucura România şi anume Centrul de dezvoltare şi cercetare de la Slănic”, proiect care va demara peste maxim o lună.

La semnarea contractului de finanţare au participat şi o parte dintre parlamentarii USL din Prahova.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro