Luni, 9 noiembrie 2015,cunoscutul ziarist ploieştean Ioan Popescu a făcut prin intermediul consilierului judeţean Ludmila Sfîrloagă o donaţie de carte românescă pentru românii de peste Prut. Astfel, un număr de 700 de cărţi semate de mari scriitori precum Caragiale, Eminescu, Nichita Stănescu, Al Buzura, Eugen Barbu, Camil Petrescu, Ion Minulescu, Sadoveanu, Alecsandri, Dinu Săraru, N.Dabija, Valeriu Matei vor ajunge la o bibliotecă din satul Dancu. Totodată, colecţia mai cuprinde manuale şcolare, de limbă română, matematică, istorie, fizică, dar şi colecţia pe 10 ani a revistei „Oglinda literară”, una dintre cele mai prestigioase reviste literare din România post-decembristă.
„De ce fac aceasta donatie de carte? Ca sa răspund la întrebare trebuie să mă întorc în timp, mai precis la anul 1990, în 6 mai, când, la invitaţia lui Mircea Cosma, am mers, ca jurnalist, la Podul de Flori de la Fălciu-Ţiganca, la întâlnirea românilor cu...românii, de pe ambele maluri ale Prutului, despărţiţi de soartă mai bine de o jumătate de secol.
Al doilea motiv ar fi faptul că tatăl meu şi-a pierdut viaţa, undeva dincolo de Prut, în luptele din cel de-al II-lea război mondial, pentru eliberarea Basarabiei. În plus, mama regretatei mele soţii era tot tot din Basarabia, refugiată şi stabilită însă în România în anul 1945.
În anii care au urmat am făcut zeci de deplasări, cu dorinţa de a-i cunoaşte mai bine pe fraţii noştri basarabeni. La Chişinău, Cimişlia, Soroca, Selemet, Hânceşti şi în alte localităţi vizitate mi-am făcut numeroşi prieteni. De la ei am aflat că aici, în Basarabia, e nevoie ca de aer de carte românească, bibliotecile fiind ticsite de cărţi în limba rusă. Nevoie acută şi acum, după mai bine de două decenii de o aşa-zisă independenţă şi suveranitate, când limba română îşi face cu greu loc în presă, şcoli, biblioteci, în viaţa de zi de zi a basarabenilor.
Numai cine ajunge să cunoască, pe viu, oamenii deosebit de primitori şi frumuseţea locurilor pline de istorie îşi poate face o impresie cât decât corectă despre R. Moldova, stat creat artificial, care a ajuns cel mai sărac din Europa. În ciuda acestui fapt, sau tocmai de aceea, basarabenii au speranţa revenirii cât mai repede la sânul Patriei-mamă, România. În fond, Basarabia e România, nu-i aşa!
Trebuie să recunosc însă că acţiunea mea de donaţie de carte a fost încurajată şi suţinută de o mare luptătoare pentru ReUnire, preşedinta Comisiei de Integrare Europeană din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, Ludmila Sfîrloagă, care va asigura transportul cărţilor la o bibliotecă din satul Dancu”, a declarat cunoscutul ziarist ploieştean.