Joi, 21 noiembrie 2024 - 11:12:27
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Din Basarabia vă scriu, dulci fraţi de dincolo de Prut...


28 ianuarie 2016

SILVIA ŢURCANU, primar al comunei Chişcăreni:

Săptămîna trecută am avut ocazia să fiu invitată în judeţul Prahova, de către Societatea ”Mihai Viteazul” Ploieşti. În mai puţin de trei zile am vazut atîtea lucruri, care m-au impresionat extrem de mult şi la care încă meditez, amintirile şi învăţămintele fiind de neuitat! Primul popas a fost la bustul poetului Adrian Păunescu, din oraşul Mizil, căruia i-am adus omagiul cuvenit. La fel cum am procedat şi la impresionanta stutuie ecvestră a lui Mihai Viteazul din Ploiesti, ctitorul oraşului “aurului negru”, cum i se mai spune acestui mare oraş. Era un ger de minus 20 grade, dar în suflet era o bucurie atît de mare !!! De la dl Mircea Cosma, preşedintele  Societăţii Mihai Viteazul, care ne-a însoţit pe tot parcursul vizitei, alături de inimoasa dnă Ludmila Sfârloagă, am aflat că statuia din bronz a marelui voievod, ridicată într-un parc, la iniţiativa dumnealui, cîntîreşte 17 tone bronz. Nicăieri nu am mai văzut atîtea statui, atîta omagiu adus înaintaşilor noştri, precum în Prahova: Burebista, Decebal, Mihai Viteazul, Al.I.Cuza. N.Iorga, IG Duca, Take Ionescu sau, să nu uit, impresionanta Alee a Scritorilor – 11 la număr - din Parcul Constantin Stere. Fireşte, nu putem uita nici statuile-simbol din piaţa centrală a Ploieştiului: IL Caragiale şi Nichita Stănescu.

 În programul extrem de dens al vizitei au fost incluse şi contacte cu oamenii comunelor Măgurele, Bucov şi Drajna – aceasta fiind  chiar înfrăţită cu satul meu, Chişcăreni. Dar, cea mai puternică impresie ne-a produs-o  Parcul industrial Ploieşti, care ne-a lăsat fără cuvinte. Aşa ceva nu o să vedem în Moldova nici într-o sută de ani, gândeam în sinea mea! Zeci de investitori străini, mii de locuri de muncă pt. ploieşteni, care, alături de celelalte companii din oraş şi judeţ, au făcut ca PIB-ul Prahovei să fie egal cu cel al R.Moldova! Am mai mers pe Drumul Voievozilor, pe Drumul Fructelor şi pe Drumul Vinului!!!

Ultima zi a vizitei, 24 Ianuarie, a fost plină de evenimente plăcute. Intrarea în  Palatul Administrativ al Prahova am făcut-o pe deja celebra Scara a Voievozilor, unde am depus flori la bustul unificatorului de neam şi ţară Mihai Viteazul. Apoi ne-am deplasat în comuna Gorgota, unde am participat la întâlnirea cu…Al.I. Cuza şi cu oamenii locului, deosebit de ospitalieri. Impreună cu ei şi cu înalte oficialităţi centrale şi judeţene am încins Hora Unirii. Cu toţii am fost apoi invitaţi în incinta Şcolii gimnaziale, unde elevii, îmbrăcaţi în frumoase straie naţionale, ne-au prezentat un minunat program artistic, axat pe tema Unirii. Tot aici, directorul şcolii, dl prof.Radu, a făcut o scurtă prrezentare a cărţii Istoria Basarabiei, de istoricul Al.V. Boldur, iar prof.dr. Polin Zorilă, din Ploieşti, a prezentat o amplă recenzie a acestei cărţi, zece exemplare fiind aduse de la Chişinău, ca dar al Editurii Timpul. Cu totul impresionant a fost  discursul patriotic al dlui Mircea Cosma despre ideea naţională, despre istoria întortocheată a poporului nostru şi despre bărbaţii neamului care au putut înfăptui UNIREA.

Plecând spre casă, am constatat, cu regret, că Prutul mai este încă un hotar, care desparte fraţi, că  foarte multe depind de noi, pentru a schimba lumea. Vorbim aceeaşi limbă, avem aceiaşi  strămoşi, aceleaşi obiceiuri…Dincolo de Prut, parcă e altă lume, se vorbeste doar de proteste, de lipsa totală de încredere in politicieni, unde bugetarii nu si-au primit salariile pe decembrie, pensionarii nu ştiu dacă îşi vor mai primi pensiile… Unica soluţia salvatoare este Unirea cu Ţara!

 În încheiere, doresc să mulţumesc din suflet prahovenilor, în special dlui Mircea Cosma, pentru efortul şi disponibilitatea sa la reîntregirea neamului românesc. Îi mulţumesc, de asemenea, pentru  bustul filosofului Nicolae Casso, donaţie a Fundaţiei Mihai Viteazul, pe care sperăm să-l aşezăm pe soclu până la 27 martie a.c.

Avem datoria de a transmite mai departe tot ceea ce am văzut şi simţit în Prahova!

 

MARIA BAJURA – director al Gimnaziului “Adrian Păunescu” Copăceni:

În contextul unei societăţi care se schimbă, apărînd modificări de formă şi de fond, la nivelul tuturor subsistemelor sale, procesului educaţional din Gimnaziul ”Adrian Păunescu” Copăceni i se asumă o nouă perspectivă asupra funcţionării şi evoluţiei sale. În cadrul acestei perspective, parteneriatul educaţional internaţional al gimnaziului cu Societatea Cultural-Istorică ”Mihai Vitezul” Ploieşti, Prahova, România, devine o prioritate a strategiilor actuale, orientate către dezvoltarea educaţiei.

E o minune dumnezeiască faptul că la manifestările culturale  a 157 ani de la Unirea Principatelor Române, spiritul dacic  a adunat o naţiune de pe ambele maluri ale Prutului la Prahova. În dimineaţa de 22 ianuarie 2016, de la patria marelui Păunescu – comuna Copăceni, raionul Sîngerei, şi de la baştina filosofului Nicolae Casso – comuna Chişcăreni, am pornit spre Ploieşti, eu şi dna primar Sivia Ţurcanu,  invitate ale  Fundaţiei Mihai Viteazul, prin preşedintele Mircea Cosma. ”Ca să ajungem aici, am făcut cel mai lung drum – ”de-a acasă acasă, drum măsurat nu în kilometri, ci în ani, decenii, secole…”, cum a spus, emoţionată, dna primar Ţurcanu, atunci când ne aflam lângă impresionanta statuie a lui Cuza, din comuna prahoveană Gorgota.

Am rămas profund impresionate de oraşul Ploieşti şi locuitorii săi, un oraş prosper şi modern, frumos amenajat, cu o economie dezvoltată – ce parc industrial am văzut aici !!!, cu valorile neamului românesc puse în capul mesei. Am admirat sistemele cu panouri solare fotovoltaice, reţele stradale europene, centre comerciale, nenumăratele statui ale marilor personalităţi istorice ale neamului românesc şi capodopera sculpturală  a primului unificator de neam şi ţară, cel mai mare conducător al românilor din Evul Mediu – Mihai Viteazul. Am poposit şi ne-am relaxat în Parcul memorial ”Constantin Stere” Bucov, unde se află o grădină zoologică, casa memorială a basarabeanului C. Stere, precum şi impresionanta Alee a Scriitorilor, cu busturi ale marilor scriitori români, în mijlocul acestora se află, tronînd parcă, marele Stere.

Alte popasuri impresionante, aflate pe cele trei renumite drumuri (Voievozilor, Fructelor şi Vinului) au fost în oraşele Mizil şi Vălenii de Munte, comunele Măgurele,  Drajna, Gorgota  şi  Bucov, unde am continuat schimburi de experienţă. Am apreciat profund insistenţa şi străduinţa dlui Mircea Cosma pentru construcţia Castrului român al dacilor de la Drajna, viitor centru turistic – alături de alte două castre, cele de la Târgşoru Vechi şi Dumbrăveşti -, care  certifică importanţa subsolului prahovean, bogat în petrol, sare şi apă, precum şi lecţiile captivante de istorie a neamului românesc.

Pe parcursul acestor zile petrecute pe meleagurile Prahovei, ne-am îmbogăţit spiritual, cunoscînd o părticică din România Mare, ţară atât de bogată şi frumoasă, care ne-a făcut se regretăm faptul că Basarabia nu a revenit la vechile hotare din 1918.

Aducem mulţumiri gazdelor pentru invitaţie, pentru şansa oferită de a păşi pe unele meleaguri strămoşeşti, inclusiv jurnalistului Ioan Popescu, cel care ne-a dăruit fotografii superbe din parcursul nostru în Prahova.

Şi pe viitor sperăm într-o colaborare fructuoasă în cadrul activităţilor comune ale Fundaţiei ”Copăceni-Virtus Dacica Redidivus”


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro