550 de grădiniţe din Republica Moldova au fost renovate cu bani din Fondul României. Anunţul a fost făcut de Mircea Eşanu, directorul executiv al Fondului de Investiţii Sociale al Moldovei (FISM). În viitorul apropiat, una din două instituţii de învăţământ preşcolar va fi renovată cu sprijinul Bucureştiului.
Circa 550 de grădiniţe deja care beneficiază de lucrări de renovare şi-au finisat lucrările. Suntem extrem de mulţumiţi de majoritatea lucrărilor cum au derulat renovările. Banii au fost repartizaţi de către Guvern, FISM nu a avut atribuţie direct la acest proces, a fost prezentată o listă de 774 de grădiniţe beneficiare, dar şi sumele pentru fiecare instituţie. Această listă cuprinde fiecare a doua grădiniţă din ţară”, a precizat Eşanu, citat de Curentul.md.
În cadrul prezentării raportului privind valorificarea grantului de 20 de milioane de euro oferit de Guvernul de la Bucureşti, ambasadorul Marius Lazurcă s-a declarat mulţumit de modul în care FISM operează cu banii contribuabilului din România.
„Ne-am dori ca toate fondurile pe care le furnizăm Republicii Moldova pentru dezvoltare să fie atât de bine valorificate. De altfel, cred că această mărturie pe care eu o fac, o poate face toată lumea care participă la acest eveniment, primarii localităţilor unde aceste grădiniţe fie au fost reparate, fie reconstruite pentru binele copiilor şi familiilor. Ne aşteptăm ca, în 2016, fondurile dedicate să fie cu totul utilizate, astfel, încît să putem trece la etapa următoarea în care noi şi noi grădiniţe să poate fi reparate din Fondul României”, a spus Lazurcă.
Lucrările finanţate din grantul oferit de Guvernul României vizează reparaţii capitale a clădirilor, schimbarea acoperişului, a sistemelor de încălzire, a reţelelor electrice, amenajarea terenurilor de joacă, schimbarea ferestrelor şi uşilor, izolarea termică a pereţilor exteriori, construcţia sistemelor de aprovizionare cu apă a grădiniţelor şi a sistemelor de canalizare, amenajarea grupurilor sanitare, dotarea cu echipament şi mobilier