Am descoperit Basarabia în urmă cu aproape patru ani şi recunosc, mi s-a lipit de suflet. De fapt, simţi cu adevărat româneşte doar după ce îi cunoşti pe românii basarabeni. Am tot mers la Chişinău şi în satele basarabene şi am simţit cu adevărat că Basarabia TREBUIE să revină ACASĂ.
Am urmărit cu interes pregătirea alegerilor prezidenţiale de la Chişinău şi am sperat, până în ultima clipă, că unioniştii vor renunţa la orgolii. Din punctul meu de vedere, ca jurnalist specializat în politică (e drept că în politica românească), singurul personaj care ar fi putut avea curajul să demareze procesul de ReUnire al Basarabiei cu România era Anatol Şalaru, ministrul Apărării, cel care avusese curajul să respingă diversele pretenţii ale ruşilor şi care vorbea deschis despre unionism şi despre România Mare.
Dar, din păcate, Anatol Şalaru nu a fost dorit drept candidat unic al partidelor pro-româneşti, iar unioniştii au ratat încă o şansă, şansa de a face România Mare la fix 100 de ani de la Marea Unire. Şi au aruncat Moldova în braţele lui Igor Dodon!
Acum urmăresc întâlnirile lui Şalaru cu politicienii români şi sper ca unioniştii să se trezească! Să înţeleagă că elanul pro rus al lui Igor Dodon nu poate fi oprit decât de o Mişcare Unionistă puternică şi solidă. Altfel, Basarabia va fi predată, din nou, Rusiei
Iar dezamăgirea mea în cei care se declară proUnire la Chişinău nu o simt doar eu:
"În ultima vreme sunt foarte supărată de acuzele care se aduc între unioniştii din Republica Moldova, care ar trebui să fie în aceiaşi barcă şi să lupte împreună pentru reîntregirea naţională.
Pentru că am trăit intens fiecare zi din anul trecut în ceea ce ţine de cauza noastră, mă simt datoare să repar o mare nedreptate. E mai bine ca oamenii să ştie adevărul, pentru a-şi face imaginea exactă:
Domnul Anatol Şalaru a fost rugat în vara lui 2016 să plece din PL şi să candideze independent. Asta pentru ca era evident pentru oricine se uita la realitate şi nu la propriul interes, că era candidatul cu cele mai mari şanse.
Chiar a fost aşteptat în 28 august pentru a fi candidatul românilor unionişti. Dânsul nu a fost prezent, spunând că, dacă PL îl va desemna, va intra în luptă, altfel nu merge împotriva partidului.
A stat în partid credincios cuvântului dat. În loc să se puna cineva în locul acestui om, s-a dat în el cu pietre. A fost dat afară din funcţia de ministru, a fost dat afară şi din partid, cu acuzaţii false.
Trebuie să ştim de acum înainte care este adevărul şi pe cine putem urma, pentru idealul pe care îl avem de înfăptuit..", a scris Ludmila Sfîrloagă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, "o moldoveancă de pe malul drept al Prutului", cum îi place să se prezinte, pe pagina personală de Facebook.
La Ploieşti, Mircea Cosma, preşedintele Societăţii Cultural Istorice Mihai Viteazul, a publicat mai multe volume ale albumului Întregitorii, dedicat bărbaţilor care au făcut România Mare. A venit momentul ca albumul să fie completat de un politician real, de un politician din vremurile noastre, un om care să aibă curajul să îşi asume decizii istorice.
Domnule Mircea Cosma, cine ar putea fi următorul Întregitor al României? Poate fi Anatol Şalaru al patrulea Întregitor al României?
Dar, până la indentificarea "întregitorului" stau şi mă întreb din nou: Vor renunţa unioniştii basarabeni vreodată la orgolii? Vor înţelege vreodată că au nevoie de un singur lider, de un lider autentic, capabil de acţiuni care să îl ducă în manualele de istorie?
Eu, ziaristul român, sper că da! Pentru că îmi doresc să scriu despre ReUnirea României!