George Simion, liderul platformei unioniste Acţiunea 2012, George Simion, a mai încercat să intre în Republica Moldova pentru a participa la manifestările organizate la Chişinău pe 1 septembrie.
Poliţia de Frontieră i-a interzis intrarea în Moldova pe motivul interdicţiei aplicate la data de 28 august, atunci când toţi participanţii Marşului Centenar au rămas blocaţi în vamă.
George Simion solicită intervenţia Ministerului de Externe, pentru apărarea drepturilor sale. În decizia prin care i se refuză intrarea în Republica (deocamdată) Moldova, prezentată de către Poliţia de Frontieră, se precizează că acesta ”este semnalat inadmisibil în sistemele informaţionale automatizate naţionale”.