Marţi, 26 mai 2020 - 1:39:07
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Petrişor Peiu: Unirea cu Republica Moldova ar consolida economic ţara reîntregită


15 august 2016

Istoricul Gheorghe Brătianu a făcut din Basarabia centrul preocupărilor sale. A luptat în primul şi în al doilea război mondial, a scris lucrări despre Basarabia şi a apărat adevărul despre identitatea românească a provinciei, chiar şi în plină ocupaţie sovietică a României. Gheorghe Brătianu şi-a pierdut libertatea pentru că a refuzat să accepte anexarea Basarabiei şi a Bucovinei de către Stalin. Arestat la domiciliu, exclus din Academia Română, el a fost trimis în mai 1950 la închisoarea de exterminare de la Sighet, unde a fost supus unui regim inuman. În schimbul denunţării tuturor lucrărilor sale despre Basarabia, comuniştii s-au angajat să îi acorde asistenţa medicală de care avea atâta nevoie pentru a supravieţui. „Nu-mi voi trăda ţara”, le-a spus Brătianu, deşi era foarte bolnav. Aşa a şi fost: nu şi-a trădat-o. Gheorghe Brătianu a murit fără a ceda în faţa comuniştilor. Conştient de răspunderea sa în faţa înaintaşilor şi urmaşilor săi, el a apărat adevărul istoric şi cauza naţională până la sacrificiul suprem.

Pe 27 martie, am aniversat trecerea a 96 de ani de la acel moment înălţător care a anticipat unirea Bucovinei şi a Ardealului cu România. Nu multă lume mai ştie astăzi că Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România. În condiţiile extrem de dificile ale păcii de la Buftea-Bucureşti din martie 1918, impuse de Imperiul German şi Austor-Ungaria unei Românii rămase fără ajutorul militar rusesc, basarabenii au ales să se alăture statului român şi să ajute la refacerea forţelor armate naţionale. 96 de ani mai târziu, pare-se că subiectul readucerii basarabenilor în interiorul graniţelor României a revenit pe agenda publică.

În aceeaşi lună, preşedintele Traian Băsescu a anunţat unirea cu Republica Moldova ca noul „proiect de ţară” al României. Prezent în studioul TVR la emisiunea La vârf, moderată de Mihai Rădulescu, şeful statului a expus, cât mai pe scurt, motivele pentru care este de părere că a venit vremea să ne asumăm în mod direct unirea cu Basarabia ca obiectiv fundamental pentru politica României. Băsescu a propus o adevarată cauză naţională.

„În ceea ce priveşte Republica Moldova […], sunt interese ale României pe termen lung. […] Un popor când vrea să fie împreună, să ştiţi că nu va renunţa. Eu nu mizez neapărat pe oamenii politici pentru un viitor în această direcţie, deşi toată acţiunea mea în cele două mandate ale mele, legat de Republica Moldova, a fost cu gândul că poate cândva ne vom uni. Ştiu că nu-i momentul acum, dar cu intrarea în Uniunea Europeană, fără intrarea în Uniunea Europeană, mai devreme – când spun „mai devreme” nu vă gândiţi „mâine” -, mai târziu , acest lucru se va întâmpla pentru că sângele apă nu se face. Uităţi-vă la cele două Germanii. Cât au putut fi ţinute separat? Până la un punct […] Sunt de spus două lucruri extrem de importante. […] România a avut un proiect fundamental de ţară – intrarea în NATO. A avut un al doilea proiect fundamental de ţară, intrarea în Uniunea Europeană. Eu cred că al treilea proiect fundamental de ţară trebuie să fie unirea cu Republica Moldova. Indiscutabil! Sigur că nimeni nu se spune să se facă brutal pentru că nimic nu se poate face împotriva voinţei românilor din stânga şi din dreapta Nistrului. […]Problema, când discutăm de riscuri, este cât de oportună este să spui aşa ceva la un moment dat. Eu cred că acum este oportun să o spunem că avem acest obiectiv, dacă vor vrea moldovenii. Eu am spus-o la Chişinău! Sunt convins că dacă în Republica Moldova va exista un curent unionist, România va spune „da”, fără să ezite. Păi, cine-mi poate împiedica un interes naţional? […] Aş vrea să repet: proiectul de ţară pentru România, următorul proiect de ţară, pe care cred că de acum îl putem spune public, este: vrem să ne întregim ţara.” – Traian Băsescu, TVR 1, 27 noiembrie 2013

Afirmaţiile preşedintelui au stârnit nedumerire printre numeroase personalităţi publice din România. Puţin receptive la mesajul naţional, acestea au preferat să îl critice pe preşedinte pentru „demagogie” sau „închistare” în trecut. În funcţie de nuanţă, ele i-au reproşat lui Băsescu dorinţa de a „câştiga voturi” pe seama cauzei naţionale sau incapacitatea de a depăşi „un obiectiv de sex. XIX-XX”. Lor li s-a alăturat celebrul cor al proruşilor, veşnic preocupaţi să nu deranjăm interesele Moscovei. Şi unii, şi alţii s-au îngrijit să ducă dezbaterea despre unionism înspre respingerea unirii. Au fost invocate numeroase argumente şubrede, dar capabile să impresioneaze un public neavizat: un aşa-zis iminent faliment economic care ar urma unei reveniri a Basarabiei, opoziţia Occidentului, opoziţia ruşilor, ura rusofonilor, „identitatea naţională moldovenească”, atitudinea „imperialistă” a României similară Rusiei, ş.a.m.d.

Pentru a respinge această argumentaţie, l-am rugat pe consultantul economic Petrişor Peiu (doctor în comunicaţii, profesor la Politehnică, fost consilier de stat, consultant al mai multor companii importante) să ne răspundă la câteva întrebări pe tema unirii. Dânsul ne-a explicat că, în ciuda a ceea ce se crede în mass-media sau în cercurile antiunioniste, unificarea naţională va aduce reale beneficii statului român. Potrivit lui Peiu, unirea nu este doar un obiectiv naţional şi moral, ci şi unul economic, iar obstacolele aflate în calea sa sunt departe de a fi de nedepăşit. Datele fac parte dintr-un studiu privitor la oportunitatea economică a unirii Republicii Moldova cu România.

1. Domnule Peiu, ce ne puteţi spune despre evoluţia PIB-ului României şi al Moldovei, din anii 90 până astăzi? Care ar fi costurile unificării României şi Moldovei (infrastructură, asistenţă socială, unificare monetară)? Cât ar trebui să investim în fiecare an pentru a reuşi să aducem Republica Moldova la nivelul României, atât cât este el? Ce relevanţă are evoluţia PIB pentru unire: cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru economie?

Din anul 1990 există, din punct de vedere formal, două state româneşti, România şi Republica Moldova. Atunci când Republica Sovietică Socialistă Moldovenească devenea Republica Moldova, câştigându-şi formal independenţa faţă de vechea putere colonială rusească şi apoi sovietică, PIB-ul noii entităti era de 3,5 miliarde USD, cu un PIB/capita de puţin sub 1.000 USD (972) şi cu o populaţie de 3,7 milioane locuitori. Tot atunci, în 1990, România avea un PIB de aproape 40 miliarde USD, cu un PIB/capita de 1.650 USD şi o populaţie de 23 milioane locuitori. Practic, performanţa economică a României (PIB/capita) se afla la 150 % faţă de cea a celuilalt stat românesc. Evolutiile economice, determinate în aceasta regiune de către cele politice, au făcut ca România să ajungă la un PIB de aproximativ 180 miliarde USD astăzi, având o populaţie de 21 milioane de locuitori cu un PIB/capita de puţin peste 8.000 USD. Tot astăzi, Republica Moldova a atins un PIB de 7,3 miliarde USD, având o populaţie de 3,5 milioane locuitori şi un indicator PIB/capita de 2000 USD. Referindu-ne la paritatea puterii de cumpărare, PIB/capita în România, respectiv în Republica Moldova sunt cam în acelaşi raport, adica 16.000 USD la 4.000 USD (cifre Banca Mondială 2012).

În fapt, raportul dintre performanta economica a Romaniei si a Republicii Moldova a crescut în 20 de ani de la 1,5:1 la 4:1, adică, mai pe româneşte, Republica Moldova „merge” cu jumătate din viteza cu care merge România; problema este că acceleraţiile sunt diferite şi că acest raport dintre cele doua performanţe economice creşte.

O concluzie importantă a experientei germane de reunificare, precum şi a modelării integrării coreene este aceea că reunificarea are un cost determinat de către trei factori:
– mărimea PIB-ului ţării „puternice”;
– diferenţa de performanţă economică de acoperit (PIB/capita).

Prognozele indică, la paritatea puterii de cumpărare (PPP), că în 2018 Republica Moldova va avea un PIB de 16 miliarde USD, iar România unul de 360 miliarde USD, adică un PIB/capita de 4.600 USD în Moldova şi unul de 18.000 USD în România. Dar în 20 de ani, în ipoteza menţinerii actualei poziţionări geo-strategice ale ambelor ţări, România va atinge un PIB/capita de 32.000 USD, iar Republica Moldova unul de 5.000 USD, adica raportul va creşte la peste 6. De aici se desprind următoarele concluzii:
– Reunificarea Romaniei ar urma probabil „scenariul german” din punct de vedere financiar, cifrele fiind comparabile, adica populaţia este în raportul 1:6 în cazul nostru si 1:4 în cazul german, iar raportul între PIB/capita de 1:4 în cazul nostru şi de 1:3 în cazul german;
– Diferenţa de performanţă economică între România şi Republica Moldova „creşte cu pantă lină”, făcând posibilă reunificarea cam în orice moment din următorii 20 ani, dar asta numai în condiţiile în care Republica Moldova nu va avea accidente de parcurs gen „episodul Voronin 2001-2009”;
– În cazul repetării unui episod Voronin (probabil cu o probabilitate de peste 50%), raportul de performanţă economică va creşte cu altă acceleraţie, putând atinge cifra 10.

Practic, România ar avea de cheltuit în jur de 90 miliarde USD din surse bugetare în următorii 20-25 ani, dar practic, adică între 3,6 si 4,5 miliarde USD/ an. Acest lucru ar permite ca raportul între performanţele celor două economii să se reducă spre nivelul din anul 1990, adică 1:1,5, ceea ce ar reprezenta o uniformizare acceptabilă. Simplificând, am putea spune ca, respectând „modelul german” am avea un cost de 4 miliarde USD/ an, timp de 20-25 de ani pe care să-l plătim pentru a avea o ţară reîntregită, uniform dezvoltată, fără dezechilibre majore.

2. Să luăm cazul german. Adversarii unirii afirmă că RFG a făcut o proastă alegere când a ales reunificarea cu Estul. Câţi bani au fost investiţi în Est şi câţi au fost câştigaţi de pe urma reunificării?

În 1990, Germania de Vest (Republica Federala Germania – RFG) avea o populaţie de peste 62 milioane de locuitori, iar Germania de Est (Republica Democrată Germană – RDG) o populaţie de 4 ori mai mică, adică 16 milioane de locuitori. PIB-ul pe locuitor era de aproximativ 20.000 USD în Vest şi de 10.000 in Est, adică un raport de 1:2 în favoarea Vestului în valori nominale şi probabil între 1:3 şi 2:5 în valori PPP (la paritatea puterii de cumpărare).

Se estimează că în primii 20 de ani după reunificare (până în 2010) s-au investit aproximativ 2.000 miliarde USD, adică aproximativ un PIB mediu al Germaniei din decada 1990-2000. Rezultatele sunt uimitoare:
– PIB-ul Germaniei s-a dublat în perioada 1990-2010: de la 1.800 miliarde USD în 1991 la 3.400 miliarde în 2012, în dolari 2012 şi la paritatea puterii de cumpărare (PPP) ;
– PIB-ul pe locuitor a crescut de mai bine de 2 ori: de la 20.000 USD în 1991 la 40.000 USD în 2012 şi la 43.000 USD în 2013, în dolari 2012 şi la paritatea puterii de cumpărare (PPP);
– În privinţa PIB-lui pe locuitor, trebuie observat că, numai pentru 4 ani în perioada 1990 – 2010 Germania a fost depăşită de una din celelalte 3 mari economii europene (Franţa, Italia, Marea Britanie), ceea ce în perioada 1949-1990 s-a întâmplat de 27 de ori;

Evoluţia indicelui bursei de la Frankfurt, DAX, este uluitoare în această perioadă, crescând de 6 ori, la 9.500 astăzi. În ceea ce priveşte PIB/locuitor, pe datele disponibile din 2008, se observă că, în continuare rămân diferenţe semnificative între est şi vest , dar raportul global este de 2:3.

În concluzie, putem spune că Germania a cheltuit din bani publici cam două treimi dintr-un PIB mediu (adică veniturile sale bugetare pe 2 ani) pentru reunificare, rezultatul fiind spectaculos: dublarea PIB-ului, dublarea PIB-ului pe locuitor, cucerirea şi întărirea poziţiei de lider al grupului marilor economii europene, cucerirea şi întărirea poziţiei de lider economic al întregii Uniuni Europene, creşterea cifrei de afaceri a companiilor listate la bursa cu 4.900 miliarde USD în 20 ani, creşterea de 6 ori a indicelui bursier.

Practic, o Germanie mai mare a redevenit o mare putere la nivel global, influenţa şi importanţa pieţei germane au crescut, plasând ţara cu mult înaintea Franţei, Marii Britanii şi Italiei (până în 1990 erau în aceeaşi ligă, având dimensiuni economice comparabile); practic, pentru orice companie globala (în special pentru primele 5.000 de companii globale), Germania a devenit o prezenţă obligatorie, singura piaţă europeană de unde nimeni relevant nu poate lipsi.

3. Cazul coreean are vreo relevanţă pentru România? Există un plan economic de unificare a celor două Corei, mult mai diferite între ele decât România şi Moldova?

Republica Coreea (Coreea de Sud) are o populaţie de 50 milioane de locuitori, un PIB de aproximativ 1.150 miliarde USD şi un PIB/locuitor de 23.000 USD (dolari 2012). Republica Populară Democrată Coreeană (Coreea de Nord) are o populaţie de 25 milioane locuitori, un PIB nominal de 40 miliarde USD şi un PIB/ locuitor estimate la 1.600 USD.

Este greu de vorbit despre paritatea puterii de cumparare în cazul unei ţări unde este greu să pui în cifre chiar şi realitatea imediată, dar, sintetic, specialiştii de la Seul consideră că „Nordul are o economie de 20 ori mai puţin performantă, adică PIB/locuitor în cifre comparabile este cam de 20 ori mai mic în nord decât în Sud`”. Dar lucrurile nu au stat deloc aşa şi iata ce evoluţie surprinzătoare a avut PIB/capita în cele doua ţări.

Practic, până pe la jumătatea deceniului şapte, cele doua ţări aveau performanţe comparabile, dupa care Sudul a făcut un salt imens, crescând de 10 ori, iar Nordul a involuat, evidenţiind un cost implicit, dar uriaş, al nerealizării unificării ţării la timp. Practic, daca Nordul s-ar fi alipit Sudului în 1975, costurile reunificării ar fi fost aproape nule, oricum uşor de suportat.

Estimările KIM (Korean Integration Model) indică faptul că la un cost de 50 miliarde USD se poate obţine un rezultat spectaculos şi anume dublarea PIB în Coreea de Nord, deci reducerea raportului între performanţa nordului şi cea a sudului de la 1:20 la 1:10. Dar cele mai multe estimări, grupate în jurul valorii de 2.000 miliarde USD (în 20 ani) , au ca rezultat un PIB/locuitor în Nord la un nivel de 80% faţă de cel din Sud. 2.000 de miliarde USD, având la bază dolarul din 2012, însemna, ca în fiecare din următorii 20 ani, Coreea de Sud va trebui să cheltuie cam 7% din PIB pentru a atinge acest obiectiv. Probabil că, dacă obiectivul ar fi ca peste 20 de ani performanţa Nordului sa fie la jumătate faţă de Sud, ar trebui cheltuite anual aproximativ 5 procente din PIB-ul Republicii Coreea.

Ca să înţelegem semnificaţia acestor cifre, trebuie spus că bugetul coreean este cam 40% din PIB, din care investiţiile reprezintă o treime (13%). 7 procente din PIB ar reprezenta jumătate din investiţiile actuale. Luând în calcul faptul că, probabil, investiţiile private pot fi, în cazul coreean, cam o treime din total, putem ajunge, pe baze realiste, la o estimare de 5% din PIB cheltuite de statul coreean pentru reunificare. E mult, e puţin? Depinde la ce ne raportăm. De exemplu, dacă reunificarea s-ar fi făcut in 1990, costurile ar fi fost probabil în jur de 400 miliarde USD, urcând spre 1.000 de miliarde la începutul decadei secunde a secolului actual. Iată semnificaţia dureros de concretă a întârzierii momentului reunirii peninsulei coreene.

Să remarcăm şi faptul că Japonia s-a angajat să plătească 10 miliarde USD în momentul reunificării, ca despăgubire de război; de asemenea, este foarte probabil ca o contribuţie similară să fie facută de către Republica Populară Chineză, pentru a-şi păstra statutul de partener privilegiat economic al părţii nordice a ţării.

Cum ar „afecta” aceste sume viitorul economic al noului stat?

În 2050, Coreea reunită ar ajunge la un PIB de 6.000 de miliarde, de aproximativ 6 ori mai mare decât în prezent, devenind a opta mare economie a lumii, depăşind Franţa în jur de 2040, iar Germania şi Japonia spre mijlocul decadei a cincea a acestui secol (Kwon Goo Hoon, economistul principal al Goldman Sachs care a fost contractat sa coordoneze un studio referitor la aceasta evolutie). Fără reunificare, Republica Coreea nu va fi niciodată în primele 10 economii ale lumii şi nu va depăşi niciodată Germania sau Japonia. Bursa de la Seul îşi va cvadrupla indicele şi va creşte capitalizarea de peste 7 ori în următorii 10 ani, devenind a şasea bursă a lumii ca mărime, depasind astfel bursa de la Frankfurth.

Practic motorul unei noi etape de dezvoltare a Coreeei, cu acceleratie relativă sporită faţă de astăzi, nu poate fi decât reunificarea.

4. Ar putea costurile economice să ne arunce în afara Uniunii Europene şi să fim nevoiţi să trecem printr-o nouă etapă de aderare?

În mod cert, cheltuind 4 miliarde USD/ an nu avem cum să „ieşim” în afara acordurilor de natură fiscală specifice UE; ar trebui să avem în vedere să nu depăşim indicatorii sintetici: deficitul, gradul de îndatorare şi rata inflaţiei; probabil, însă, că se va amâna foarte mult data aderării la zona euro.

5. Cum se prezintă economia Transnistriei? Are România o responsabilitate şi pentru românii de acolo? Există vreo şansă ca Transnistria să accepte vreodată o unire cu România?

Ar fi un semn de maturitate politică şi de înţelegere a lumii daca nu am mai complica o astfel cu dezbatere cu o tema falsă, precum cea a Transnistriei; nu are nici o relevanţă economia transnistreană pentru că probabil această regiune nu va participa la procesul de reunificare despre care vorbim. Sigur că statul român este moralmente responsabil şi legat spiritual de toţi românii din afara graniţelor prezente sau viitoare, aşa cum Germania are o astfel de relaţie cu etnicii germani din Rusia, de exemplu.

6. Ruşii, ucrainenii şi găgăuzii: ce s-ar putea face pentru a se obţine o schimbare a modului în care sunt percepute România şi unionismul? Ce importanţă are economia?

O federaţie este un compromis posibil, dar nu este soluţia cea mai bună. Ruşii, în procent de 6% în actuala Republica Moldova, vor fi probabil încântaţi să aibă statutul de exemplu al minorităţii maghiare din actula Românie. Ucrainenii vor fi mult mai uşor de acomodat cu noua patrie, ei nepierzând şi necâştigând nimic; găgăuzii îşi vor modifica mult în bine statutul, capatand o mult mai mare apreciere ca minoritate în statul cu cea mai favorabilă legislaţie pentru minoritari din Europa Centrală şi de Sud Est.

Economic, toţi cetăţenii actualei Republici Moldova vor căpătă un nou statut, mult îmbunătăţit, pentru că pensiile, ajutoarele sociale, salariul minim, legislatia muncii, salarizarea bugetarilor se vor alinia unor standarde de 4 ori mai „bune” decât cele prezente din republică; firmele private vor avea acces la o piaţă naţionala de 7 ori mai mare, etc.

7. Generaţia tânără din Republica Moldova este mai deschisă unirii, iar România câştigă în atractivitate prin apartenenţa ei la Uniunea Europeană. Cât de importantă rămâne moştenirea propagandei sovietice? Ce relevanţă are părerea actuală a moldovenilor despre unire pentru planul reunificării României? Ar trebui să renunţăm la idee doar pentru că temporar nu există o susţinere solidă a unirii?

Curentul statalist, care este centrat pe independenţa republicii este „susţinut” de o educaţie sovietică, sovietizată sau oricum deformată; să ne amintim cum era opţiunea politică în România anului 1990 şi cum s-a schimbat într-un deceniu! Trebuie spus că „moldovenismul” (principala piedică în calea unirii, iar nu „filorusismul”, cum greşit cred unii din România) este intens cultivat de către cei care se hrănesc cu substanţa acestui stat: clasa politică, administraţia centrală şi câteva personaje exotice din „show-biz`”-ul local. Pe de altă parte, nu există o alternativă în societate: nimeni nu discută deschis despre Unire, toată lumea se fereşte să deschidă subiectul, toţi cred că „nu este încă cazul, nu a sosit timpul”, lăsând spaţiu unei himere să se instaleze la nivelul conştiintei publice, ajungându-se la situaţia ciudată de astăzi: un stat fără simboluri naţionale pe propriul teritoriu, un stat fără identitate naţională, un stat care vrea să se integreze în UE fără a adera la NATO etc.

8. Are elita de la Chişinău are vreun interes în unire? Ar avea mai multe de câştigat economic dacă Republica Moldova ar rămâne separată de România? Ce s-ar putea face pentru a o convinge să sprijine unirea?

Elita de la Chişinău, cu mici şi notabile excepţii, a studiat sau s-a specializat fie la Bucureşti, fie la Iasi, este hrănită spiritual în România, dar trăieşte momentan o iluzie din care se va trezi foarte repede. Aşa cum foştii preşedinţi şi premieri ai republicii au descoperit că sunt români după ce au intrat în opoziţie, aşa şi actuala elită (cu lăudabilă şi notabila excepţie a Partidului Liberal – singurul care nu se ruşinează de românimea sa) va uita de moldovenism când va fi împinsă în opoziţie de către comunişti, agrarieni sau mai ştiu eu ce născociri ale burgheziei coloniale sovietice.

Timpul va dovedi eşecul abordării stataliste, care perpetuează insecuritatea, care limitează dezvoltarea economică la procente minuscule, care ţine republica izolată de „mainstream”-ul din lumea civilizată, vest-europeană şi americană. În câţiva ani, distanţa între Republica Moldova şi UE în ansamblu (cu atat mai pregnant faţă de România) se va mări şi va deveni insurmontabilă pe căi naturale. Republica va ramâne agrară, fără investiţii industriale şi cu o piaţă financiară imatură.

9. Elita intelectuală din România nu împărtăşeşte entuzismul populaţiei în susţinerea unei Românii unite. De ce nu există un sprijin vizibil al intelectualităţii?

Depinde unde căutăm „elita intelectuală” din România! Cred că elita de care vorbim este un pic prea timorată să nu greşeasca în discursul public şi să nu fie suficient de „europeană şi modernă” în exprimare, dar, pusă în faţa unei alternative reale, nu ar ezita să sprijine Unirea. Este deci vorba mai mult de atitudinea afişată decât de esenţa unei atitudini naţionale.

10. De ce nu îşi asumă unionismul nici un mare partid politic din România?

Toate partidele mari au mize politice imediate şi suferă, la nivelul expresiei strategice, de raportarea la probleme false: PNL si PSD se raportează „anti” la tot ce spune preşedintele Băsescu, iar PDL vrea să se definească fără nici o raportare la acelasi preşedinte; toate aceste partide aşteaptă ziua „post-Băsescu” pentru a se gândi la viitor, UDMR nu intră în această discutie, PPDD moare încet, iar PNTŢD, Forţa Civică şi PMP sunt „răvăşite” de un pro-europenism de vitrină – sunt, dacă vreţi, partide cu implant de silicon. În general şi din păcate, partidele româneşti sunt mult prea docile şi nu îşi construiesc platforme identitare, crezând că acest discurs le-ar compromite în „Europa fără graniţe”.

A) Costurile reunificării reprezintă o investiţie care se face în dezvoltarea economică; reunificarea ar consolida economic ţara reîntregită. Cei care vorbesc despre costuri ca despre o povară ar fi putut să strângă măcar o parte din cei 10 miliarde de care vorbesc atunci când se „luptau cu evaziunea” în calitate de preşedinţi ANAF. Pe de altă parte, situatii exceptionale cer oameni excepţionali. Cei care ştiu să se plângă se nasc în fiecare zi.

B) Nu exista nici un text legal al Uniunii Europene care să interzică reunificarea unei ţări. Sigur că România trebuie să obţină un accept formal al statelor importante in Uniune. Sigur că, în general, comunitatea internaţională trebuie să accepte o astfel de realizare, dar, cât timp te bazezi pe drept şi pe voinţa unor populaţii mari, nimeni nu se poate opune. Uniunea nu s-a arătat atât de oripilată de perspectiva Unirii (nici măcar Federaţia Rusă!), aşa cum o fac unii analişti. Aşa că este bine să nu fim mai catolici decât papa. Dacă cineva se va opune acestei idei, ar fi bine să îl convingem, nu să renunţăm la ideea reîntregirii.

C) După unele standarde, Unirea din 1918 tot o preluare ostilă a fost. Preluările ostile, pe de altă parte, respectă legislaţia şi etica de business, ele nu sunt imorale ca esenţă, dar în acest caz, nu vorbim de o preluare ostilă, ci de o reunificare a două părţi ale aceluiaşi popor, în momentul în care, pe căi democratice şi oricum, pe logică majoritară, cele două părţi ale aceluiaşi popor vor hotarî această reîntregire.

SURSA: http://fumn.eu


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating  rating
(495 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Servicii medicale de calitate la standarde europene

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie

































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 23 mai 2020
Autentificare
stiriactuale.ro