„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: «Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mamă-sa România”.
Nu în zadar am luat această bucăţică din Declaraţia oficială a Sfatului Ţării de unire a Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia) cu România, de la 27 martie / 9 aprilie 1918, pentru că unul dintre părinţii mişcării unioniste din Basarabia a fost publicistul şi omul politic Pantelimon Halippa.
Născut în satul Cubolta, în apropierea ţinutului Sorocii, care găzduieşte Cetatea Marelui Domnitor Ştefan cel Mare, acesta a purtat de la naştere talentul şi măiestria în sânge, devenind mai târziu una dintre minţile ilustre ale vremii. Familia modestă din care provenea (tatăl: Neculai Halippa – dascăl bisericesc; mama: Paraschiva Halippa – casnică) i-a incubat valori spirituale pe potriva viitorului luminos pentru care era predestinat. A urmat şcoala primară în satul natal (1889 – 1893), apoi Şcoala Spirituală (gimnazială) din Edineţ (1893 – 1898) şi Seminarul Teologic de la Chişinău (1898 – 1904). A urmat înscrierea la Universitatea din Dorpat – Juriev (azi Tartu, în Estonia), unde a făcut doar primul an, abandonând pe o anumită perioadă parcursul academic, în favoarea stării de revoltă, care pecetluise acele vremuri. Anii 1905-1907 l-au prins implicat în Revoluţia rusă burgheză, iar în 1906 a reprezentat ţărănimea basarabeană la Congresul ţărănimii ruse din Imperiul ţarist, desfăşurat la Moscova.
Profund impresionat de amploarea mişcării de eliberare, Pan Halippa se reîntoarce în Chişinău, unde decide să editeze, în chirilică, ziarul, de altfel sugestiv intitulat, Basarabia. În paginile acestuia, Halippa încearcă să îndrepte mesajul timpului către un public anume, întruchipat în tineretul, care şi reprezintă mişcarea motrice a naţiunii. Ziarul a căzut însă victimă cenzurii ţariste, dar acest lucru nu l-a împiedicat să continue activitatea editorială, pornind proiectul Viaţa Basarabiei (1907 – 1908), prin care periodic a continuat să promoveze activ interesele juste, seculare, ale românilor basarabeni, iar în 1908 Pantelimon Halippa a publicat la Chişinău, în limba română, cu alfabet chirilic, cartea Pilde şi poveţe, pentru cititorii basarabeni de orice vârstă şi stare socială.
Eroii României, precum Pan Halippa, nu se uită, chiar dacă peste amintirea lor adie uneltiri duşmănoase şi cade praful trecutului
Înţelegând că necesitatea de studiu este imperioasă, mai ales în acea perioadă, şi având sprijinul fruntaşului Constantin Stere, Pantelimon Halippa a urmat cursurile Facultăţii de Litere, Secţia Istorie, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Aflându-se în inima Moldovei de peste Prut, Halippa decide să se încadreze în colaborări editoriale, care ar stârni interesul faţă de problema basarabeană, iată de ce devine colaboratorul periodicelor Viaţa Românească (responsabilul rubricii „Scrisori din Basarabia”), la Arhiva, la revista ştiinţifică V. Adamachi, semnând materialele publicate cu pseudonimele P. H. Basarabeanu sau P. Cubolteanu.
Maturitatea sa a stat sub semnătura unui destin politic integru, fapt demonstrat de activităţile sale prodigioase, care au sporit şansele unificării Basarabiei cu Ţara Mamă. A reuşit să fondeze, la 4 aprilie 1917, împreună cu alţi patrioţi basarabeni, Partidul Naţional Moldovenesc. Împins de imboldurile sale, a luat parte şi la întrunirile aşa numitului Comitet de reînfiinţare a Societăţii Culturale Moldoveneşti, unde s-a făcut auzit cu pertinente şi înflăcărate discursuri. A avut şi o implicare febrilă în activitatea Sfatului Ţării în ultima decadă a lunii noiembrie 1917, fiind vice-preşedintele şi apoi preşedintele instituţiei legislative a Basarabiei.
Sfatul Ţării, adunarea legislativă a Basarabiei, din care făcea parte şi Pantelimon Halippa. Foto:sfatultarii.md
Unirea din 1918 a venit ca o mană cerească în Basarabia şi a fost obţinută cu efortul unor patrioţi devotaţi cauzei, printre care se număra şi Pantelimon Halippa, ale cărui aspiraţii politice s-au transformat în realizări credibile pentru poporul basarabean. Astfel, răbdarea şi perseverenţa sa au fost răsplătite cu încredere, mai ales după ce a făcut posibilă realizarea Unirii cu Basarabia. Ulterior, acesta a devenit membru al Parlamentului Român al României Mari. Totodată, el a unificat Partidul Naţional Moldovenesc cu o serie de alte formaţiuni mai mici şi a format Partidul Ţărănesc din Basarabia, iar în anul 1921, formaţiunea nou creată s-a unificat cu Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat, condus de către Ion Mihalache. Această formaţiune s-a unit, la rândul său, cu Partidul Naţional Român din Transilvania, condus de către Iuliu Maniu, şi a rezultat, astfel, PNŢ, în care Halippa a activat până în momentul arestării sale.
De aici filele istoriei poartă pecetea ruşinii, transformând parcursul vieţii acestui om într-un calvar. Arestul, survenit în 1950, după instaurarea puterii comuniste, ar fi pornit, din spusele istoricilor, ca urmare a unui exces de zel din partea Anei Pauker, dar şi ca răspuns al autorităţilor comuniste la popularitatea tot mai mare a discursurilor lui Halippa dincolo de Prut. Astfel, acesta a fost arestat şi, fără a fi supus unei judecăţi echitabile, întemniţat la Sighetu Marmaţiei. După doi ani, a fost predat NKVD-ului (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne din U.R.S.S), dus la Chişinău, judecat şi condamnat la 25 de ani de muncă forţată în Siberia. Aproape cinci ani a hălăduit prin lagărele comuniste, iar reîntors în patria sa, a fost închis în Zarca Aiudului, unde a stat până în anul 1957.
De parcă aceste chinuri nu ar fi fost de ajuns, Halippa, după eliberare, a primit domiciliu într-un demisol igrasios, în timp ce casa lui devenise proprietate a nomenclaturiştilor comunişti. Cel mai lamentabil în această stuaţie este faptul că bunul său nume a fost revigorat doar post-mortem, după 11 ani de la dispariţie, în 1990, când a fost reprimit în rândurile Academiei Române.
Eroii nu se uită, chiar dacă peste amintirea lor adie uneltiri duşmănoase şi cade praful trecutului. Misiunea noastră este să ne readucem aminte de ei nu doar în clipele de restrişte, când naţiunea încearcă să se redefinească, ci şi în vreme de pace, când învăţăm să trăim şi să devenim mai buni, urmându-le exemplul.
(Sursa: Corina Moisei, Matricea Românească)
