Asociaţia Naţional-Culturală "BASARABIA" a românilor din regiunea Odesa, Ucraina, a anunţat că li s-a interzis organizarea evenimentului cultural prilejuit cu ocazia Zilei Limbii Române.
Autorităţile ucrainene au pus piedici la desfăşurarea evenimentului dedicat Zilei Limbii Române, care fusese programat pentru ziua de miercuri, 31 august, în incinta Palatului Culturii "Taras Şevcenko" din Ismail.
Decizia a fost motivată de necesitatea efectuării unor lucrări de renovare a sălii de spectacole, relatează BucPress.eu. Anunţul a fost făcut de primăria oraşului Ismail, unde primar este Andrei Abramcenko.
În aceste condiţii, cel mai probabil, spectacolul va fi susţinut într-unul din casele de cultură din satele cu populaţie majoritară românească din sudul Basarabiei: raioanele Reni, Ismail sau Chilia.
Anularea spectacolului româneasc este a doua în ultimele trei luni în regiunea Odesa. Anterior, guvernul de la Kiev a mai interzis manifestările culturale de la începutul acestei veri, între 19 - 20 iunie 2016.
Anterior, autorităţile ucrainene au mai împiedicat de trei ori consecutiv desfăşurarea concertului omagial dedicat compozitorului Gavriil Muzicescu, originar din Ismail. Toate refuzurile menţionate sunt semnate de actualul primar al oraşului Ismail.
De reţinut faptul că limba română este limbă maternă pentru cei 500 de mii de etnici români din Ucraina.
Români din Ucraina, împiedicaţi să sărbătorească Ziua Limbii Române
2 septembrie 2016
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
Viceprimarul Săraru vrea locuinţă de serviciu....sau decontarea navetei de la Bucuresti!
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
Anul - ediţia nr. 3783
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 1 iulie 2025
Autentificare
Autentificare