România acordă Republicii Moldova fonduri totale de 20 milioane euro pentru dezvoltarea infrastructurii şcolare din statul vecin, alocarea banilor fiind decisă, luni, de Guvern, într-o şedinţă la începutul căreia a participat şi prim-ministrul moldovean, Iurie Leancă.
Înainte de aprobarea actului normativ, premierul Victor Ponta l-a asigurat pe oficialul moldovean că proiectul a fost refăcut, în sensul că nu mai prevede alocarea a doar 80 milioane lei, cum prevedea forma iniţială, ci 90 milioane lei, explicând că eroarea aparţine ministrului delegat pentru Buget, Liviu Voinea, care a calculat echivalentul a 20 milioane euro la o paritate "din vremuri mai bune".
"Când calculează, ministrul Voinea totodeauna calculează în jos. Am refăcut calculul, ca să fie 20 milioane euro", i-a spus Ponta premierului moldovean.
El i-a mai spus oficialului de la Chişinău că toţi miniştrii români îşi doreau să primească cele 90 milioane lei pentru domeniile lor, dar au fost de acord ca suma să fie cedată Republicii Moldova.
"Cred că sunt gesturi extrem de importante prin care arătăm că, dacă noi am avut un an bun, trebuie să aibă şi Moldova un an bun. De altfel, anul acesta aţi luat o decizie fundamentală la Vilnius, anul acesta Curtea Constituţională din Moldova a decis că limba română este limba oficială, deci, Moldova a avut un an bun, România a avut un an bun şi cred că trebuie să ne sprijinim ca şi 2014 să fie la fel de bun", a adăugat Ponta.
Săptămâna trecută, premierul Ponta a anunţat că România va acorda "aproximativ 80 milioane lei, aproape 20 milioane euro" pentru dezvoltarea sistemului de educaţie din Republica Moldova şi a cerut tuturor celor care muncesc în şcolile româneşti să fie "solidari", arătând că este un gest de solidaritate care va conta la fel de mult ca orice altă investiţie în oraşele sau şcolile româneşti.