Duminică, 21 iulie 2019 - 7:10:25
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Cine a fost Ioan Lupaş, autorul cărţii “Istoria Unirii Românilor”, apărută în anul 1937


11 noiembrie 2015

În articolul despre  donaţia de carte către Basarabia, apărut în timpul.md, menţionam, în final, că intenţionez să fac mai o donaţie de carte şi la Fundaţia “Constantin Stere” din Ploieşti, cea mai importantă carte fiind “Istoria Unirii Românilor”, scrisă de Ioan Lupaş, apărută la Cluj, în “ziua Bunei Vestiri, 1937”. În “Cuvântul despre urzirea acestei cărţi”, autorul menţionează: “prin scrisoarea din ziua de 4 Maiu 1934, cu nr.1118, Direcţia Fundaţiei Culturale Regale “Principele Carol” îmi împărtăşise că are de gând să tipărească o carte “Despre Unirea Românilor”, adăugând că “Majestatea Sa Regele şi-a exprimat dorinţa ca ea să fie scrisă de mine. Dorinţa regală a fost înţeleasă, după cuvinţă, ca o poruncă ce se cere neapărat împlinită” Astfel, după numai trei ani, cartea avea să vadă lumina tipaului, la Cluj.

Ioan Lupaş s-a născut în Sălişte, la 9 august 1880. A fost fiul lui Toma şi Maria, născută Popa. Tatăl său a fost oier, având peste trei sute de oi, ceea ce îi conferea o oarecare bunăstare. Ioan a avut un frate mai mare. S-a căsătorit cu Ana, cu care a avut un fiu şi două fiice.

A urmat cursurile şcolii primare ortodoxe din satul natal între anii 1886-1890. A învăţat apoi la Liceul maghiar din Sibiu , între anii 1892-1899 (după alte surse a început studiile aici în anul 1890), unde a fost coleg cu Octavian Goga. Când Goga a fost eliminat din liceu, în anul 1899,  datorită faptului că intrase în conflict cu un profesor care îi jignea pe elevii români şi s-a mutat la gimnaziul din Braşov, azi Liceul "Andrei Şaguna", Lupaş a plecat şi el la aceeaşi instituţie de învăţământ, pe care a absolvit-o în anul 1900. Aici l-a avut profesor de istorie pe Vasile Goldiş.

Cursurile universitare le-a făcut la Universitatea din Budapesta, Facultatea de Litere şi Filosofie, între anii 1900-1904. A luat doctoratul în anul 1904, magna cum laudae, teza de doctorat fiind intitulată "Biserica ortodoxă română din Transilvania şi unirea religioasă în cursul veacului al XVIII-lea". Între 1904-1905 a urmat o specializare în istorie la Universitatea din Berlin, fiind bursier al Societăţii "Transilvania". În 1905 a efectuat o călătorie de studii în Italia. În timpul acestor studii s-a înscris în Partidul Naţional Român.

S-a întors ulterior la Sibiu, unde a funcţionat la Institutul Teologic, între anii 1905-1909 ca profesor de istorie bisericească. A urmat şi cursurile seminarului, devenind astfel preot. Pentru că a susţinut învăţământul românesc în Transilvania, a fost avertizat dur de legislaţia maghiară a timpului.  Intrat în conflict cu autorităţile, el a fost nevoit să părăsească Sibiul şi să se stabilească la Sălişte, unde a profesat ca protopop, până în anul 1919.

De menţionat faptul că, în anul 1907, a fost condamnat de autorităţile ungare de la Cluj pentru că scrisese în revista "Ţara noastră" din Sibiu un articol favorabil ţăranilor din România care s-au răsculat în acel an. Fiind susţinător al intrării României în Primul Război Mondial împotriva Puterilor Centrale, a fost arestat de autorităţile austro-ungare în anul 1916 şi închis în lagărul de la Sopron, Ungaria, unde a fost deţinut timp de un an şi şapte luni. A avut domiciliu forţat până în anul 1917, la Sopron şi la Budapesta.

A participat ca delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, fiind  ales membru în Marele Sfat Naţional.

Între 1918-1920 a fost secretar general al Resortului Culte şi Instrucţiunii Publice din Consiliul Dirigent al Transilvaniei.

Între anii 1919-1944 a fost profesor de istorie la Universitatea din Cluj-Napoca.

În anul 1920 a fondat, împreună cu Alexandru Lapedatu, Institutul de Istorie Naţională din Cluj.

În perioada 1926-1927 a fost ministru al Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale.

Nemulţumit de fuziunea Partidului Naţional Român cu Partidul Ţărănesc condus de Ion Mihalache, a trecut în anul 1927 în rândurile Partidului Poporului, condus de Alexandru Averescu.

În anul 1932 a făcut parte dintre membrii fondatori ai Partidului Naţional Agrar, condus de Octavian Goga. După ce în 1935 acest partid a fuzionat cu Liga Apărării Naţional Creştine, a devenit membru de seamă al Partidului Naţional-Creştin.

Între anii 1932-1935 a fost preşedintele Secţiei de Istorie a Academiei Române. Între 1937-1938 a fost ministru al Cultelor şi Artelor. A fost deputat în mai multe legislaturi.

A scris mai multe zeci de cărţi de istorie a bisericii şi de istorie, precum şi aproape o mie de articole cu subiect istoric publicate în mai multe reviste româneşti de prestigiu.

În noaptea de 5/6 mai 1950 a fost arestat de autorităţile comuniste din România şi închis la Sighetul Marmaţiei. A fost eliberat din închisoare la 5 mai 1955.

A murit la 3 iulie 1967 la Bucureşti şi a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating
(278 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Servicii medicale de calitate la standarde europene

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie

































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 17 iulie 2019
Autentificare
stiriactuale.ro