Joi, 21 noiembrie 2024 - 9:17:38
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

ODIP- O lecţie despre mândria de a fi român!


15 august 2016

L-am cunoscut pe Vlad Bileţchi, preşedintele ODIP (Asociaţia Onoare, Demnitate şi Patrie ) , duminică la deschiderea cursurilor Universităţii Populare Nicolae Iorga de la Vălenii de Munte. Era împreună cu un grup de tineri, membri ai ODIP, iar cunoscându-i pe tinerii basarabeni simţi altfel mândria de a fi român. De altfel, despre mânadria de a fi român şi despre ReUnire vorbeşte şi Vlad în interviul acordat în exclusivitate pentru Stiri Actuale.

Ce inseamna ODIP. Organizatia voastra este mai putin cunoscuta in Romania. Ce ar trebui sa stie romanii de pe malul acesta al Prutului despre ODIP? 

ODIP este o asociaţie care promovează valorile naţionale româneşti, tricolorul, limba română şi Unirea Republicii Moldova cu România. Despre noi trebuie să se ştie că suntem românii deşteptaţi din Basarabia care îi vor deştepta toţi ceilalţi spre a reface idealul national al străbunilor noştri

Vara aceasta ati avut  actiunea Caravana Unirii. Care a fost reactia basarabenilor la actiunea voastra?

În timpul Caravanei Unirii am întâlnit oameni diferiţi, pro şi contra sau indiferenţi. Am reuşit să ajungem în peste 80 localităţi din 12 raioane ale Republicii Moldova. Mesajul a fost integru pe tot parcursul activităţii - Unirea este ţelul, crezul, mersul firesc al lucrurilor şi soluţia Republicii Moldova.

Romanii sunt in proportie de peste 80% pentru ReUnire. Cand credeti ca vor fi si basarabenii de aceeasi parere?

Cred că basarabenii vor unirea în adâncul sufletului lor, dar au fost învăţaţi să le fie frică, să urască tot ce e românesc. Această frică şi ură a fost semănată secole la rând cu singura menire de a crea un stat artificial în care cineva să beneficieze de funcţii şi interese. Schema de deznaţionalizare o cântă şi regretaţii Ion şi Doina Aldea-Teodorovici: "Unde apare a voastră masca, numai vrajbă semănaţi - faceţi să se războiască între dânşii fraţi cu fraţi"

Noi speram ca cel tarziu in 2018 sa reusim sa reintregim Romania. Este un termen realist si pentru Moldova?

Anul 2018 în care vom sărbători centenarul Unirii este un ţel frumos şi dorit. Dar nu ar trebui să judecăm strâmb şi în noţiuni de extremităţi. Lucrurile se pot întâmpla şi mâine, dacă punem fiecare umărul şi ne implicăm în a impulsiona ideea unirii şi a scoate din captivitate mediatică şi culturală, să le readucem sentimentul de apartenenţă naţională. Totodată, dacă nu vă fi în 2018 şi va fi în 2019 sau 2020 va fi la fel de frumos şi de dorit ca oricând.

Cum sunt tinerii din ODIP?  Ati fost la Valenii de Munte, la Campina, la Sinaia. Cum vi se par romanii de aici?

Tinerii din ODIP sunt bravi, harnici şi determinaţi. Au curaj, perseverenţă şi verticalitate cum nu au mulţi politicieni din Republica Moldova. Sunt sinceri atunci când spun că iubesc România şi că vor ca fraţii să fie împreună în aceeaşi ţară mare şi unită. Locurile pitoreşti pe care le-au văzut la Vălenii de Munte şi la Sinaia le-au format o imagine clară despre cum arată România şi cât de frumoasă şi primitoare este.

Cunoaste-ţi ţara este un real succes. Cel puţin aşa se vede de la noi. Credeţi că basarabenii reuşesc să afle mai multe despre România prin aceasta actiune?

Românii sunt foarte primitori, am fost trataţi cum se cuvine, suntem consideraţi aceeaşi, fără nicio diferenţă sau discriminare. Dimpotrivă, am fost privilegiaţi uneori

Cum pot ajuta românii din România ODIP?  

Cred cu certitudine că vizitele in România şi apropierea nemijlocită de tot ce înseamnă românesc prinde bine. Îndeosebi pentru cei sceptici sau care sunt victime ale propagandei ruseşti. Ajutorul românilor din România este esenţial. Contribuţia şi susţinerea fiecăruia ne fac mai puternici şi ne ajută să realizăm activităţi care ne apropie de Unire. Ajutorul se poate manifesta prin distribuirea materialelor ODIP pe internet dar mai cu seamă prin contribuţia financiară, reală pentru activităţile menite să trezească conştiinţa naţională.

 

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro