Românii din Ucraina rămân ţinta intimidărilor şi presiunilor autorităţilor de la Kiev. Asociaţia Naţional-Culturală „Basarabia”, care militează pentru unificarea programelor de învăţământ şcolar în limba română din Ucraina, se află în vizorul Serviciului ucrainean de Securitate (SBU), pentru că vrea revenirea la unica programă de învăţământ şcolar în limba română în comunităţile istorice româneşti din regiunile Transcarpatia, Cernăuţi şi Odesa.
Acţiunile de intimidare ale SBU la adresa preşedintelui Asociaţiei „Basarabia" Anatol Popescu au venit după ce acesta a îndrăznit să ceară sprijinul Comisiei Relaţii Interetnice a Consiliului Civic de pe lângă Ministerul Culturii şi Ministerului Învăţământului din Ucraina, care ignoră în continuare apelurile societăţii civile româneşti din Sudul Basarabiei privind problematica învăţământului în limba română din regiunea Odesa.
Conform unui comunicat al asociaţiei, în localitatea Utkonosovka a descins un ofiţer SBU, de la secţia raională Ismail a acestei structuri.
Acesta a încercat să încheie un proces verbal de „înştiinţare" a preşedintelui Asociaţiei „Basarabia" Anatol Popescu, asupra dispoziţiilor Codului Penal ucrainean. Cod Penal care califică drept infracţiune memoriul preşedintelui Asociaţiei „Basarabia" a Românilorcătre preşedintele Ucrainei Petro Poroşenko şi alţi demnitari de stat, privind revenirea la unica programă de învăţământ şcolar în limba română în comunităţile istorice româneşti din regiunile Transcarpatia, Cernăuţi şi Odesa. Pe scurt, Anatol Popescu este făcut ”instigator” la conflict etnic.
Redăm mai jos comunicatul integral al Asociaţiei "Basarabia":
În continuarea demersurilor privind unificarea programelor şcolare de învăţământ în limba română şi „moldovenească" din Ucraina, prin trecerea la o singură programă de studiu în limba română şi pentru instituţiile de învăţământ din Sudul Basarabiei - regiunea Odesa, Anatol Popescu – preşedinte al Asociaţiei Naţional-Culturale „BASARABIA" a Românilor din regiunea Odesa a înaintat, la 27 Mai 2015, o cerere către Comisia Relaţii Interetnice a Consiliului Civic de pe lângă Ministerul Culturii din Ucraina (în cadrul ministerului activează Departamentul pentru Culte şi Naţionalităţi). În fapt, a cerut sprijin din partea comisiei, inclusiv la adresa Ministerului Învăţământului din Ucraina, care ignoră în continuare apelurile societăţii civile româneşti din Sudul Basarabiei privind problematica învăţământului în limba română din regiunea Odesa.
În cele 4 pagini din răspunsul nr.28-01/18.06.2015 al Comisiei (în anexe), semnat de preşedintele acesteia, L. Abramovici, redactate minuţios şi argumentate abundent cu referinţe „clasice" la sumedenia de norme internaţionale la care statul ucrainean este parte, se arată că „Ucraina, în timpul exercitării propriei politici etnonaţionale se ghidează exclusiv după legislaţia naţională şi după obligaţiile internaţionale pe care şi le-a asumat. Hotărârea Curţii Constituţionale din Republica Moldova privind statutul de limbă de stat a limbii române nu obligă nici într-un fel Ucraina să o implementeze."...
În „logica" acestei comisii – a unui organ consultativ de pe lângă ministerul culturii ucrainean de la Kiev, „comunitatea etnonaţională moldovenească, precum şi volohii, bucovinenii, moldovenii şi basarabenii (...) au dreptul la libera şi independenta alegere care limbă să o folosească în timpul învăţământului, întrucât învăţământul este extrem de important în ce priveşte păstrarea şi aprofundarea autohtoniei persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale". Deducem de aici, că serviciile secrete KGB-iste rămase în Ucraina independentă ar mai diviza încă o dată limba română nu doar şi în „moldovenească", ci şi în vreuna „vlahă", „bucovineană" sau – de ce nu – una „basarabeană"?!
În continuarea scrisorii, „membrii Comisiei privind relaţiile interetnice (printre care şi preşedintele Asociaţiei Moldovenilor din Ucraina, omul serviciilor secrete Anatol Fetescu – n.n.) ar vrea să vă avertizeze şi să vă informeze, că poziţia Asociaţiei Naţional-Culturale a Românilor din regiunea Odesa „Basarabia", expusă în cerea Dvs, poate fi calificată drept tentativă de implicare externă, încălcare intenţionată a dreptului minorităţii lingvistice moldoveneşti la folosirea limbii materne şi încălcarea dreptului la păstrarea originalităţii culturale a comunităţii etnonaţionale moldoveneşti." Drept urmare, serviciile secrete ucrainene, prin textul Comisiei aduc la cunoştinţă şi textul art. 161 din Codul Penal al Ucrainei, calificând drept infracţiune memoriul din 31.03.2015 al preşedintelui Asociaţiei „Basarabia" a Românilor din regiunea Odesa către preşedintele Ucrainei Petro Poroşenko şi alţi demnitari de stat, privind revenirea la unica programă de învăţământ şcolar în limba română în comunităţile istorice româneşti din regiunile Transcarpatia, Cernăuţi şi Odesa, astfel cum aceasta a existat în perioada 1989-1998. Comisia îşi încheie avertizările prin: „chemarea la unificarea programelor de învăţământ în vigoare pentru instituţiile de învăţământ pot fi privite ca şi tentative de instigare la conflict etnic de limbă între comunităţile moldovenească şi română din Ucraina." În perspectivă, Comisia se angajează să facă demersuri către „experţi şi organe de stat", după consultarea cărora să militeze pentru o „masă rotundă" cu implicarea experţilor şi a „părţilor (!!!), cointeresate în eliminearea tensiunilor în problemele menţionate în demers (...)."
Cu privire la urma/mâna SBU
Nu întâmplător atragem atenţia că în fapt, răspunsurile oficialilor de la Kiev sunt redactate de ofiţerii serviciilor secrete ucrainene (sau ne-ucrainene..., cine mai ştie).
În ziua de 2 Iulie 2015, la orele 15:40 în localitatea Utkonosovka (fostă Erdek-Burnu) a descins ofiţerul Serviuciului de Securitate al Ucrainei (SBU) SERGHEI SALIEV, de la secţia raională Ismail a acestei structuri. Prezentându-se telefonic drept capitan SBU, acesta, la faţa locului a încercat să încheie un proces verbal de „înştiinţare" a preşedintelui Asociaţiei „Basarabia" Anatol Popescu, şi de „familiarizare" a acestuia din urmă cu dispoziţiile Codului Penal ucrainean, exact cu acele dispoziţii care sunt prevăzute şi în răspunsul Comisiei pentru relaţiile interetnice, menţionate mai sus. „Tentativă de implicare externă", „tentativă de instigare la conflict etnic", „încordarea situaţiei", etc.
La solicitarea legitimaţiei de serviciu s-a constatat că, în fapt, „capitanul" SERGHEI SALIEV era locotenent major SBU... Întrucât tentativa de intimidare a autorului demersurilor privind unificarea programelor de învăţământ şcolar în limba română din Ucraina a eşuat, iar ofiţerul SBU şi-a asumat telefonic un grad superior fals, dialogul celor doi a încetat la mai puţin de un sfert de oră de discuţie.
Menţionăm că anterior, la 11 Decembrie 2014, fără a avea asupra lor vreo împuternicire, 6 ofiţeri de la Direcţia regională Odesa a SBU au efectuat o percheziţie nesancţionată a domiciliului aceluiaşi Anatol Popescu - preşedinte al Asociaţiei „Basarabia". La acea dată era „suspectat" de deţinere de „steaguri, vopsele, armament sau muniţie sau însemne separatiste pro-ruse", urmare a provocării de către persoane neidentificate din noaptea spre 9.12.2014, când pe turnul de 50 de metri a unui operator de telefonie mobilă din satul Utkonosovka a fost arborat steagul Federaţiei Ruse. Deducem că acest lanţ de provocări/ameninţări/atenţionări/intimidări asupra preşedintelui Asociaţiei „Basarabia" nu este legat numai de activitatea propriu-zisă a organizaţiei noastre, ci mai ales – de însăşi existenţa acesteia în regiune sau în Ucraina.
Prin prezentul Comunicat Asociaţia „Basarabia" a Românilor din regiunea Odesa invită Serviciul de Securitate al Ucrainei să acorde atenţie sporită problemelor supreme care necesită rezolvare în zona războiului din regiunile Lugansk şi Doneţk, precum şi situaţiei de la hotarul Ucrainei cu Republica Moldova – secţiunea transnistreană a frontierei ucraineano-moldoveneşti. În tot acest răstimp – în 24 de ani de independenţă a Ucrainei faţă de URSS/Imperiul Rus, în care SBU a căutat „duşmanul extern" în cetăţenii ucraineni de origine română şi în lideri de asociaţii româneşti din Ucraina, ascultând/filând inutil telefoane şi interceptând corespondenţa personală a acestora – în acelaşi timp ofiţerii FSB/KGB din Rusia au lucrat asupra proiectul Crimeea/Donbas, şi cu siguranţă încă mai lucrează asupra proiectului Odesa/"Novorossia".
Nu în ultimul rând reconfirmăm că persoana juridică ucraineană – Asociaţia Naţional-Culturală „Basarabia" a Românilor din regiunea Odesa nu va înceta să militeze pentru unicitatea limbii române, pentru acceaşi limbă de la Chilia – la Cernăuţi, Hotin, Herţa sau Slatina, în tot arealul populat de fii ai aceluiaşi neam – actualmente cetăţeni ai Ucrainei!
Adevărul istoric, adevărul ştiinţific privind limba română în Ucraina va triumfa mai devreme sau mai târziu, chiar şi peste generaţii. În acelaşi spirit va triumfa şi procesul de decomunizare-desovietizare a statului ucrainean, proces în care se încadrează perfect şi demersurile societăţii civile româneşti din Ucraina, privind decomunizarea-desovietizarea aspectelor educaţionale din instituţiile de învăţământ din localităţile cu populaţie autohtonă majoritară românească din regiunile de la frontiera ucraineano-moldo-română.