Boom, o companie cu sediul în Statele Unite, în Denver, anunţă că un avion supersonic pentru transportul de persoane ar putea decola începând de anul viitor. Aceştia spun că distanţa dintre Londra şi New York ar putea fi făcută în doar 3 ore şi 15 minute. În prezent, un zbor durează aproape 8 ore.
În acest proiect este implicat şi miliardarul Richard Branson, care are afaceri şi în industria aeronautică.
Avionul de pasageri ar putea zbura cu o viteză de peste 2.300 de kilometri pe oră, la o altitudine de 18.000 de metri altitudine. S-a pus foarte mare accent pe silenţionzitate, o problemă pe care Concorde, proiectul francezo-britanic al unui avion supersonic civil, nu a reuşit să o rezolve.
Cel mai mare model va avea 55 de locuri, dispuse pe două rânduri. Prima călătorie cu avionul supersonic civil va costă în jur de 5.000 de dolari. Reprezentanţii companiei spun că au primit deja 76 de comenzi pentru bilete.
Se caută soluţii de transport ultra rapid şi pe Pământ, nu doar în aer. Trenurile Hyperloop One ar putea lega mai multe oraşe din Europa, iar distanţe de peste o mie de kilometri ar putea fi parcurse în câteva zeci de minute.
Au fost propuse şi câteva rute care ar putea fi construite în Europa. Printre acestea se află Corsica-Sardinia (451 km), Estonia-Finlanda (90 km), Germania (1.991 km), Polonia (415 km), Spania-Maroc (629 km), Olanda (428 km), Marea Britanie – legătură nord-sud (666 km), Marea Britanie – arc nordic (545 km), Marea Britanie – Scoţia – Ţara Galilor (1.060 km).
Prima linie a trenului Hyperloop ar putea fi între Amsterdam şi Paris. Trenul ar urma să transporte până la 40 de pasageri.
Hyperloop Transportation Technologies a construit în deşertul Nevada o zonă de teste pentru ceea ce ar putea reprezenta transportul în comun al viitorului.
Miliardarul Elon Musk, cel care a fondat şi producătorul de maşini electrice Tesla, este susţinătorul proiectului Hyperloop. Acesta spune că o distanţă de 600 de kilometri ar putea fi parcursă în mai puţin de o oră. Tehnologia presupune ca nişte trenuri speciale să circule la viteze mari, cu energie solară, printr-un tub pneumatic cu diametru de aproximativ 2 metri, pe perne de aer.
Investiţiile într-un traseu de 600 de kilometri ar fi de aproximativ 6 miliarde de dolari, iar proiectul ar putea fi implementat în 7 – 10 ani. Trenurile, nişte capsule metalice speciale, ar putea fi capabile să transporte până la 28 de pasageri, cu viteze de până la 1.300 de kilometri pe oră.
Avionul care ar putea face mai puţin de 15 minute de la Bucureşti la Cluj
22 iunie 2017

Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
DNA recepţie? Vivi Răchită- autodenunţ public la o televiziune naţională, in legătură cu Stadionul Ilie Oană!
-
60.000 de lei este prejudiciul creat de fostul director Marian Nistor, in visteria Pieţei Centrale din Câmpina. Cum va fi recuperat?
-
Copil cu febră, trimis acasă de la Spitalul de Pediatrie Ploiesti! Mămica, uimită de lipsa de empatie a cadrelor medicale!
-
IMORAL! Seful Poliţiei Locale Ploiesti si-a recuperat permisul reţinut de poliţisti după ce a fost prins de radar!
-
Consiliul Local Câmpina, informat despre "gaura" de la Piaţa Centrală. De la cine vor fi recuperate penalităţile impuse de ANAF?
-
Petrolul a intrat in zodia...gafelor
-
A reuşit! Volosevici a ingropat termoficarea la Ploieşti! Când demisionaţi dle primar?
-
RASP cere Poliţiei Locale amendarea Blue Planet pentru că nu a deszăpezit Ploiestiul
-
FOTO/ VIDEO Ploiestiul paralizat de prima ninsoare! Volosevici ocupat de apararea Parcului Municipal de CJ, a uitat de deszăpezirea orasului!
-
SOCANT! Marian Costea, preşedinte Astra Giurgiu: "As dori să atrag atenţia petrolistilor asupra caracterului noului director sportiv al Petrolului"
Anul - ediţia nr. 3197
Copyright © 2011 - 2023 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2023 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 2 februarie 2023
Autentificare
Autentificare