Implicarea politicului în fotbalul prahovean nu mai cunoaşte limite. Mai nou ar putea atrage şi anchete penale asupra unor primari care se cred şi preşedinţi de club de fotbal.
Primarii ar trebui să ştie că cel care poate semna actele de transfer ale unui jucător de fotbal este doar preşedintele clubului. Spre exemplu, am aflat că un primar cu apucături de dictator în comună ar fi semnat actele de tranfer al unui jucător de la echipa comunei către o altă echipă, deşi nu avea acest drept.
Dacă zvonul este real se va ajunge la o anchetă a Poliţiei pentru falsificarea semnăturilor oficiale, pentru că la AJF Prahova dreptul de semnătură îl avea doar preşedintele clubului respectiv.
Dar cum primarul respectiv apare pe raportul oficial de joc ca antrenor secund, va fi foarte uşor de dovedit ilegalitatea respectivului act de transfer.
Poate că a venit vremea ca primarul respectiv să îşi vadă de actele de la primărie şi să lase fotbalul în seama celor care se pricep. Locul primarului este la lojă şi de acolo să aplaude sau să critice prestaţia echipei comunei.
Şi eventual să aplaude şi să laude un alt primar care reuşeşte să lucreze cu oameni competenţi, care ştiu să facă fotbal şi să claseze echipe pe locuri promovabile în ligile superioare..
Se întâmplă în Prahova...primarul şi transferul la fotbal....
18 iunie 2019
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:
- Tags:
- oficial,
- fotbalul,
- jucator,
- comuna,
- echipei,
- penale,
- presedinti,
- promovabile,
- semnat
Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:
Email:
Comentariul:
Din aceeaşi categorie:

Top articole
-
Actualizare şi Revizuire Plan Urbanistic General al Municipiului Ploieşti
-
Primarul Volosevici lasă Mitică Apostol fără canalizare, iar CSM Ploieşti îşi plimbă baschetbaliştii mediocrii cu avionul în America!
Anul - ediţia nr. 3015
Copyright © 2011 - 2022 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2022 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 iunie 2022
Autentificare
Autentificare