Duminică, 28 aprilie 2024 - 7:16:17
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Un dialog al lorzilor între Marius Stan, preşedintele Petrolului, şi Adi Giuşcanu, unul dintre cei mai împătimiţi suporteri ai Lupilor Galbeni


29 octombrie 2019

Fără nicio contestaţie evenimentul sportiv al săptămânii trecute l-a constituit amicalul dintre Petrolul Ploieşti şi Petrolul 95, meci disputat pe baza Kiru Sport. Dacă despre meciul din teren am scris, vom scrie acum despre dialogul savuros, dar extrem de civilizat dintre două persoane importante pentru club.

Marius Stan, preşedintele Petrolului, a fost interpelat în timp ce urmărea partida, de Adi Giuşcanu, unul dintre cei mai înfocaţi fani ai echipei ploieştene.

Surprinzător, discuţia dintre cei doi a fost una extrem de civilizată, constructivă şi fără patimă. A fost un dialog referitor la evoluţia echipei, în general, la rezultate şi la forma sportivă a unor jucători.

Atât întrebările, cât şi răspunsurile preşedintelui Stan, au fost pertinente, civilizate, lipsite de orice patimă.

Este o dovadă a faptului că suporterii Lupilor Galbeni sunt o categorie socială aparte, putând fi şi extrem de virulenţi, dar şi civilizaţi, atunci când partenerul de dialog dă dovadă de diplomaţie şi de eleganţă. Dialogul dintre cei doi este o dovadă  a faptului că Veolia a ales perfect noul preşedinte al clubului, un personaj experimentat şi extrem de diplomat.

Să sperăm că finalul campionatului va aduce promovarea Petrolului în Liga 1 şi astfel, cele două părţi, conducerea Petrolului şi suporterii se vor îmbrăţişa şi vor sărbători reîntoarcerea în primul eşalon al fotbalului românesc.

 

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 26 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro