Am ales acest titlu special pentru a copia un clasic în viaţă care în majoritatea postărilor sale asa începe.
Ţin să mulţumesc acestui messia al politicii şi fotbalului ploiestean ce mi-a deschis ochii şi m-a făcut sa realizez cât de aproape sunt de Dumnezeu ,eu neştiind acest lucru.
Mai concret intr-o postare pe Facebook, de ieri a d-lui, aflu că fac parte din secta "martorii lui Lazar" adică sunt unul din cei ce şi-au păstrat verticalitatea, unul din cei care în 2016 strigam în şedinţa de Consiliu Local fără politica în fotbal, lucru pe care îl susţin şi acum.
Domnul respectiv în 2016 făcea şi dumnealui acelaşi lucru, numai că natura umană este supusă tentaţiilor şi drept urmare azi când farul său călăuzitor păstoreşte Primăria Ploieşti s-a sucit şi doreşte în mod expres din motive ştiute doar de el, ca politicul să dicteze la Petrolul.
Drept urmare se foloseşte de tot arsenalul unui ultraş pe care îl stăpâneşte foarte bine (doar a fost unul din noi) şi dă cu ceata miilor de suporteri inşirând avantajele imixtiunii politicului în fotbal.
Ce nu a luat dânsul în calcul este faptul că secta "martorii lui Lazăr " este destul de numeroasă şi vocală fiind compusă din băieţi care au coloană vertebrală şi au refuzat sa se vândă pe câţiva lei pentru funcţii şi avantaje vremelnice.
Deşi pare paradoxal atât sectanţii cât şi dl respectiv vor binele Petrolului , primii pentru bucuria de a vedea o legendă acolo unde ii este locul, iar dânsul pentru acelaşi lucru dar şi pentru bunăstarea unora cărora le este dator.
Ieri în şedinţa de CL au fost pe ordinea de zi doua proiecte legate de soarta clubului, unul propus de consilierul Prahova în acţiune Stefan Alexandru şi unul iniţiat de majoritatea PNL din consiliul local.
Cu vreo trei ore înaintea şedinţei de consiliu, domnul respectiv deja publica rezultatul votului din Consiliu ştiind că primul proiect nu va trece.
Mulţumim clarvazatorule! Îţi rămânem datori pentru faptul că te lupţi din greu cu sectanţii aia care vor "sa mănâncă şi gura lor" iar tu faci totul din pasiune şi dragoste pentru Petrolul!
Despre Petrolul...şi nu numai
1 octombrie 2021
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:
Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:
Email:
Comentariul:
Din aceeaşi categorie:

Top articole
-
Criterii de selecţie a unei agenţii de pariuri
-
Cum alegi un casino on-line bun?
-
Actualizare şi Revizuire Plan Urbanistic General al Municipiului Ploieşti, Regulament Local de Urbanism aferent, Etapa 3 – propuneri preliminare
-
Primarul Volosevici lasă Mitică Apostol fără canalizare, iar CSM Ploieşti îşi plimbă baschetbaliştii mediocrii cu avionul în America!
Anul - ediţia nr. 3016
Copyright © 2011 - 2022 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2022 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 25 iunie 2022
Autentificare
Autentificare