Un adolescent român în vârstă de 14 ani, care era bolanv de meningită, a decedat miercuri dimineaţa în Italia.
Sergiu Ciceu a decedat la Spitalul de Pediatrie din oraşul Alessandria din cauza unei forme letale de meningită de care suferea. Părinţii copilului şi-au dat acordul pentru un transplant de organe, care au fost deja prelevate, relatează cronacaqui.it
Deşi spitalul nu a oferit mai multe detalii, se presupune că au fost donate inima şi rinichii băiatului. Miercurea trecută, un coleg de clasa l-a întrebat pe Sergiu cum se simte, iar băiatul i-a răspuns că este pe moarte.
Acum, toţi elevii de la şcoala la care învaţă Sergiu şi-au exprimat condoleanţele pe reţelele de socializare, dar, de asemenea, se tem pentru sănătatea lor.
Adolescentul locuia în comuna Cortazzone împreună cu familia să. Acesta s-a simţit rău miercuri, plângându-se că are febra, tuşeşte şi are migrene. Apoi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, starea sa de sănătatea s-a înrăutăţit şi a fost spitalizat la unitatea din provincia Asti.
După primele analize, care au confirmat diagnosticul de meningită, acesta a fost mutat în oraşul Alessandria. La momentul spitalizării, starea lui Sergiu a rămas stabilă până marţi seară, când s-a înrăutăţit.
Un adolescent român de 14 ani, mort în Italia din cauza meningitei. Familia i-a donat organele
28 octombrie 2017
- Tags:
- pediatrie,
- meningita,
- donate,
- coleg,
- copilului,
- adolescent,
- roman,
- transplant
Din aceeaşi categorie:
Premierul Theresa May avertizează Scoţia asupra riscului destrămării Marii Britanii din cauza Brexit
Consiliul European, informat că premierul May va declanşa în 29 martie ieşirea Marii Britanii din UE
Top articole
-
Falsitatea PSD Câmpina dusă la cote înalte de consilierul Andrei Duran!
-
Accident grav pe Şoseaua Vestului Ploieşti. O persoană încarcerată
-
Iulian Dumitrescu, candidat oficial pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova
-
Cristian Constantin Apostol:” ADN-ul USR nu mai există – a devenit oficial un partid “toţi la fel„
-
Femeie violată de un poliţist de la Sectia 4 de Poliţie Ploieşti?
-
Burghelea- miliţianul care umileşte campioanele. VOLO, ia-ţi torţionarul de la CSM!
-
Adrian Axinia (AUR): Hoţie şi disperare la PSD Prahova. Virgiliu Nanu a trecut la racolarea candidaţilor AUR la primăriile din judeţ
-
Forumul de Afaceri România – Turcia, în Prahova. Consolidarea legăturilor economice şi stimularea investiţiilor
-
Echipa RO2D2 de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti, vicecampioană mondială la Campionatul de Robotică din Houston!
-
Guvernul României a decis schimbarea prefectului judeţului Prahova. Schimbări în toată ţara
Anul - ediţia nr. 3467
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 9 mai 2024
Autentificare
Autentificare