Joi, 28 martie 2024 - 10:57:36
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Buget de avarie pentru municipiul Câmpina în anul 2021! Ce soluţii are primarul Alin Moldoveanu


20 aprilie 2021

Primarul Alin Moldoveanu era privit la alegerile locale din toamna anului 2020 drept un salvator al celui de al doilea municipiu din judeţul Prahova. Venit pe un val de popularitate şi reuşind să câştige alegerile din postura de independent, Moldoveanu a descoperit rapid că visteria Câmpinei este goală şi trebuie să se adapteze din mers pentru a reuşi să transforme oraşul.

O adevărată încercare o constituie bugetul municipiului pentru anul 2021, un buget extrem de mic, care nu acoperă cheltuielile pentru tot anul. Proiectul va fi analizat în şedinţa de Consiliu Local din 22 aprilie, iar aleşii vor descoperi un buget real. " Este un buget real, fără capitole umflate, fără includerea unor lucrări pe care să nu le putem finanţa, un buget din care plătim şi cheltuieli angajate şi neachitate de fosta administraţie locală în 2020, facturi în valoare de aproape două milioane de lei", a declarat primarul Alin Moldoveanu pentru colegii de la campinatv.ro 

Veniturile prognozate pentru Câmpina în acest an sunt de   93,14 milioane lei, sumă  care include şi fondurile europene pentru proiectele aflate în derulare (în jur de 27,4 milioane lei), dar şi fondurile de la bugetul de stat destinate centrului de vaccinare şi plăţii personalului medical (1,62 milioane lei). Suma care rămâne ar trebui împărţită între cheltuielile de funcţionare ale administraţiei locale (salarii şi utilităţi) şi între investiţii. 

  " Avem o diminuare uriaşă a sumelor destinate echilibrării bugetului local.  Avem, astfel, goluri financiare în unele capitole destinate cheltuielilor. Pandemia a influenţat negativ inclusiv bugetul de stat, a afectat şi încasările la bugetul local, iar acestea sunt unele dintre motivele pentru care ne-au fost reduse cotele pentru echilibrare. În plus să nu uităm că noi plătim, de anul acesta, rata lunară pentru corecţiile financiare la Calea Daciei şi încă un proiect implementat de vechea administraţie locală, corecţii din cauza cărora au fost blocate fondurile europene pentru Câmpina. Noi le-am deblocat prin reeşalonarea la plată a corecţiilor şi vă amintesc faptul că plătim o rată lunară de 100.000 lei timp de cinci ani, pentru că valoarea totală a acestor corecţii este de aproape 6 milioane lei. Trebuia să facem asta pentru că fondurile europene reprezintă singura soluţie pentru dezvoltarea municipiului. Sunt proiecte deja depuse din anii precedenţi, am depus şi noi alte proiecte, urmează să mai depunem proiecte la care se lucrează, nu putem rata acest ultim exerciţiu financiar al Uniunii Europene. Da, este un buget greu cel al anului 2021, dar bugetul următorilor doi ani va fi şi mai greu, mai ales cel din 2023, când se va atinge vârful rambursării creditelor făcute de fosta administraţie locală", a mai afirmat primarul Alin Moldoveanu.

Conform edilului, bugetul anului 2021 înseamnă aproximativ 64% cheltuieli de funcţionare şi salarii şi aproximativ 36% dezvoltare, aici incluzând investiţiile cu fonduri europene, cele cu fonduri de la bugetul de stat şi parteneriatele cu Consiliul Judeţean Prahova.
 
"Avem capitole unde nu avem asigurate fonduri de la bugetul local pentru tot anul şi sperăm să rezolvăm această problemă la viitoarele rectificări bugetare. De exemplu, indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap nu le avem acoperite din august până la finalul anului. Iluminatul public şi salubritatea nu le avem acoperite din septembrie şi până în decembrie. La fel, rambursările de credite şi dobânzile nu le avem acoperite pentru ultimul trimestru al anului. Şi mai sunt şi alte cheltuieli. În total, ne-ar mai trebui în jur de 7,5 milioane lei pentru a acoperi absolut toate categoriile de cheltuieli până în luna decembrie inclusiv", a mai declarat primarul Câmpinei, pentru sursa citată.
 
Suntem convinşi că în ciuda acestor piedici, Alin Moldoveanu va reuşi să le demonstreze câmpinenilor că a meritat încrederea lor. Faptul că a reuşit semnarea a trei proiecte cu finanţare europeană în doar câteva săptămâni este un semn bun şi demonstrează că omul sfinţeşte locul.

Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro