Duminică, 24 noiembrie 2024 - 9:05:52
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Primarul unui important oraş din Moldova, agent rus


18 iunie 2015

Noul primar al oraşului Bălţi, controversatul om de afaceri Renato Usatîi, şi-a deconspirat apartenenţa la structurile de forţă ale Federaţiei Ruse, după ce a postat pe contul său din Facebook fotografii cu un pistol şi cu permisul de port-armă, ce i-ar fi fost acordate de Moscova pentru merite deosebite, într-o replică dată lui Vladimir Voronin, liderul comuniştilor moldoveni, potrivit unei investigaţii jurnalistice realizate de Ziarul Naţional din Chişinău.

Voronin a declarat că noul primar va transforma oraşul Bălţi, supranumit şi "capitala de nord" a Republicii Moldova, într-o "organizaţie criminală", făcând aluzie la suspiciunile de implicare a lui Usatîi în crima organizată.

Usatîi i-a răspuns la fel de tăios într-o postare pe Facebook, alăturând textului două fotografii - prima cu un pistol model 'Walther P99c AS', a doua - cu permisul eliberat de către autorităţile Federaţiei Ruse pentru această armă, cu care ar fi fost premiat pentru unele merite deosebite, despre care însă nu vorbeşte.

Luând urma pistolului, jurnaliştii de la Ziarul Naţional au aflat că doar anumite tipuri de pistoale sovietice şi ruseşti pot fi acordate pentru merite deosebite, iar printre acestea nu figurează 'Walther P99c AS', pistolul postat de Renato Usatîi alături de permisul special de port-armă.

Potrivit publicaţiei ruse Versia.ru, tipurile de arme acordate pentru merite deosebite în Rusia sunt: 'TT', 'Makarov', 'Nikel', 'GŞ-18', 'PSM', 'Malîş?', 'Berdîş', pistolul 'Iarîghin', 'Graci', 'P-96M', 'R-92', sistemul de revolvere 'Nagan' şi 'Kobalt'. În anul 2011, în premieră în istoria Rusiei, au fost admise în această listă şi pistoale străine: 'Glok' (Austria), 'Beretta-92 FS' (Italia), 'CZ-75 BD' (Cehia), precum şi 'Parabellum 08-P' (pistol german de anticariat).

Anual, conform Versia.ru, dispar circa 30 de pistoale oferite drept cadou pentru merite deosebite.

Totuşi, nu se ştie pentru ce fel de merite a primit Renato Usatîi acel pistol. Potrivit Ziarului Naţional, armele la care face referire Renato Usatîi sunt acordate doar militarilor pentru acte de bravură. De obicei, pe aceste arme sunt gravate numele şi iniţialele destinatarului. În Federaţia Rusă, astfel de arme sunt oferite printr-un decret al preşedintelui Federaţiei Ruse, prin hotărâri de guvern sau prin ordin al conducătorilor structurilor de forţă (FSB, Ministerul de Interne sau Ministerul Apărării din Rusia).

Renato Usatîi, liderul formaţiunii Partidul Nostru, a respins anterior acuzaţiile potrivit cărora ar fi colaborator al FSB. El a fugit în Rusia în noiembrie 2014 după ce justiţia a interzis participarea formaţiunii sale, care se numea la vremea respectivă Patria, la alegerile parlamentare din 30 noiembrie, pe motiv că a beneficiat de finanţare din Rusia în valoare de aproximativ jumătate de milion de euro. Usatîi s-a întors la Chişinău chiar înaintea începerii campaniei electorale pentru alegerile locale din 14 iunie, şi-a depus candidatura la funcţia de primar al oraşului Bălţi şi a câştigat detaşat din primul tur de scrutin, informează Agerpres.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 22 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro