Plânge România, plânge şi suspină...
E ca o domniţă fără nici o vină,
Urgisită-n timp, pedepsită foarte,
Care astăzi strigă s-auziţi departe...
Că i-a venit timpul să se războiască
Cu cei ce n-o lasă bine să trăiască!
Cu reaua neghină din ogorul ei,
Tinerii se luptă, azi, ca nişte zmei!
Vor ca să dărâme tot răul din fire,
Şi să dea acuma lumii-ntregi de ştire,
Că din temelie vor reface ţara,
Şi că-n loc de Iarnă, vine Primăvara!
Să fim toţi ca unul, strâns uniţi în gând!
Să ne spunem păsul tare şi-n curând
Vor cădea ca spice sub a ţării coasă...
Vor fugi ca iepuri cuprinşi de angoasă!
Căci o judecată va veni, să spele
Lumea ce miroase ca un hoit, de rele
Putred rânduite ca să fie bune
Numai pentru unii, nu pentru naţiune!
Să încingem hora celor ce visează
România nouă, cu inima trează!
Pasărea Speranţei aripa-şi întindă,
Să-şi înalţe cântec, zarea să cuprindă!
Autor Jane Crisan
Din vol."Irepetabila iubire"
