Liberalul Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, a reacţionat în cazul reţinerii de către CNA a liderului PLDM, Vlad Filat, pentru 72 de ore, sub acuza de trafic de influenţă şi corupţie.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Chirtoacă susţine că tot ceea ce s-a întâmplat în Parlamentul Republicii Moldova – ridicarea imunităţii parlamentare lui Vlad Filat şi tot ce urmat după această scenă – s-a deschis „cutia Pandorei”, însă edilul e de părere că „acolo (devalizările din sistemul bancar – n.r.) nu are cum să fie o singură persoană şi de la un singur partid”.
„Luni, 12 octombrie, când am fost la emisiunea <<În Profunzime>>, nu am ştiut ce se va întâmpla, deşi uitându-mă acum la înregistrare pare a fi o prezicere ceea ce am spus acolo. De un lucru sunt sigur, odată deschisă cutia răului, de acolo trebuie să iasă tot răul şi puroiul. O să se lase cu multe bătălii încă, răfuieli, denunţuri, aşa cam cât pentru vreo 10 ani de dosare…”, a scris Chirtoacă pe reţeaua de socializare.
“Fiecare ştie ce şi când a făcut, unde şi cum a încălcat legea. Are posibilitatea de a se autodenunţa, deşi mai degrabă va fi turnat, daca nu a fost deja”, a adăugat Dorin Chirtoacă.
Primarul Chişinăului vede în cazul Filat apariţia unui “purgatoriu”: “În mod normal, purgatoriul nu trebuie să fie selectiv şi discriminator. Acest purgatoriu fie ne duce in Europa, fie ne pune capac, cu o stea roşie de la Kremlin deasupra”.
“În cazul in care voi fi vizat şi eu, cică în vreo 600 de dosare, comunic de pe acum: eu unul nu am nimic de ascuns, pot răspunde şi apăra oricând, orice fapta şi acţiune a mea”, a concluzionat Chirtoacă.
Procurorii anticorupţie au descins joi seară la sediul central al PLDM şi la domiciliul lui Filat. Percheziţiile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar penal deschis pe numele preşedintelui PLDM, care este este acuzat de corupere pasivă şi trafic de influenţă.
Procurorul general Corneliu Gurin a solicitat joi ridicarea imunităţii parlamentare a deputatului PLDM Vlad Filat, care este acuzat de implicarea în fraudele bancare de la Banca de Economii a Moldovei. Vlad Filat este suspectat că ar fi girat din fotoliul de prim-ministru mai multe fraude la scară naţională, printre care – menţionează Procuratura – şi privatizarea dubioasă de la Air Moldova, prin majorare de capital.