Liga Studenţilor Basarabeni din Ploieşti şi-a propus să contribuie la promovarea vinurilor moldoveneşti în România. Prima degustare de vinuri în România va avea loc între orele 10.00-16.00, la data de 18.10.2013, în incinta Halelor Centrale din Ploieşti.
Una dintre cele mai importante bogăţii ale Moldovei sunt podgoriile. Cu intenţia de a aduce mai aproape vinurile moldoveneşti, companii de vinuri ca Bostavan şi Purcari se întrunesc pentru a oferi celor prezenţi la eveniment o gamă de sortimente de vinuri care au dus faima Moldovei peste hotarele acesteia.
Timp de şase ore, cei prezenţi la Halele Centrale vor avea ocazia să facă cunoştinţă cu o parte din tradiţia Moldovei şi să guste din cele mai alese băuturi şi bucate tradiţionale care fac parte din tezaurul naţional moldovenesc
Liga Studenţilor Basarabeni din Ploieşti este o Organizaţie Non-Guvernamentală, non-profit, apolitică, înfiinţată în 2011, reprezentată de studenţii şi elevii care îşi fac studiile în Ploieşti. Are ca scop primordial susţinerea elevilor şi studenţilor din Republica Moldova, în procesul de integrare în societatea românească, precum şi implementarea ideilor comune în diverse proiecte şi activităţi de formare socio-culturală.