Două românce, hoaţe de buzunare în Austria, au furat de la o bătrână de 76 de ani, din Villach, un lanţ din aur în valoare de câteva sute de euro.
Bătrâna a fost luată prin surprindere de cele două, care s-au apropiat zâmbind spre ea şi au îmbrăţişat-o, moment în care a subtilizat bijuteria, relatează gailtal-journal.at.
Bătrâna le-a recunoscut la poliţie a doua zi, după ce femeile comiseseră un alt furt în Gailtal. Au cerut într-o parcare unei persoane de 78 de ani 10 euro, dar în timp ce primeau banii, au mai furat 150 de euro din poşetă. Au dispărut apoi din zonă cu o maşină.
Româncele au intrat în casa unei pensionare de 83 de ani, după ce au sunat la uşa ei şi au cerut un pahar de apă. Odată intrate în apartament, una dintre ele a ţinut-o de vorbă, în timp ce cealaltă i-a căutat prin casă, dar nu au găsit nimic de valoare şi nici bani.
Anchetatorii austrieci au stabilit că în primăvară, româncele de 25 şi 30 de ani au intrat în casa unei femei de 90 de ani tot în scop de jaf. Aceasta a fost atât de speriată încât le-a oferit singură bani numai să plece din asa ei.
Pe 3 noiembrie 2017, cele două au comis un alt furt într-o parcare din Gmünd, victimă fiind o femeie de 73 de ani. Româncele i-au cerut să facă o donaţie, moment în care i-au furat portofelul cu câteva sute de euro din poşetă. Când şi-a dat seama că nu mai are banii, bătrâna a plecat în urmărirea femeilor care au dispărut pe străzile din centrul localităţii.
S-a dus apoi la poliţie şi a depus o plângere şi le-a recunoscut pe cele două după ce poliţiştii i-au arătat câteva fotografii.
Cele două românce au mai fost văzute pe camere de supraveghere în compania a doi bărbaţi, ulterior investigaţia a arătat că sunt şi ei români, suspecţi de furturi similare.
Femeile au fost reţinute, dar apoi eliberate prin decizia procurorilor din Klegenfurt. Ele vor fi cercetate în stare de libertate pentru furt.
Românce reţinute pentru furturi din buzunare, în Austria
13 noiembrie 2017
Din aceeaşi categorie:
Catalonia va declara independenţa faţă de Spania "imediat" ce rezultatul la referendum va fi pozitiv
Premierul Theresa May avertizează Scoţia asupra riscului destrămării Marii Britanii din cauza Brexit
Top articole
-
Falsitatea PSD Câmpina dusă la cote înalte de consilierul Andrei Duran!
-
Accident grav pe Şoseaua Vestului Ploieşti. O persoană încarcerată
-
Iulian Dumitrescu, candidat oficial pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova
-
Cristian Constantin Apostol:” ADN-ul USR nu mai există – a devenit oficial un partid “toţi la fel„
-
Femeie violată de un poliţist de la Sectia 4 de Poliţie Ploieşti?
-
Burghelea- miliţianul care umileşte campioanele. VOLO, ia-ţi torţionarul de la CSM!
-
Adrian Axinia (AUR): Hoţie şi disperare la PSD Prahova. Virgiliu Nanu a trecut la racolarea candidaţilor AUR la primăriile din judeţ
-
Volosevici, personajul preferat al lui Caragiale? “Cap ai, minte ce-ţi mai trebuie?”, varianta Bulevardul Castanilor
-
Forumul de Afaceri România – Turcia, în Prahova. Consolidarea legăturilor economice şi stimularea investiţiilor
-
Echipa RO2D2 de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti, vicecampioană mondială la Campionatul de Robotică din Houston!
Anul - ediţia nr. 3465
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 7 mai 2024
Autentificare
Autentificare