Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu despre unirea Republicii Moldova cu România creează "probleme cruciale" Republicii Moldova. Declaraţia aparţine premierului moldovean, Iurie Leancă şi a fost făcută pe 19 decembrie, în cadrul unei emisiuni televizate.
„Declaraţia domnului Băsescu nu ne ajută, ci ne creează doar probleme cruciale. Salut declaraţia premierului Ponta. Nu aş vrea să fac devizări, separări. Noi avem nevoie de altceva. Avem nevoie de o ţară vecină - România. Să aibă o voce credibilă în cadrul Uniunii Europene, să poată să ne ajute în realizarea acestui obiectiv, acestui parcurs european. Parcursul european nu înseamnă pierderea suveranităţii, sub nicio formă a statului Republica Moldova, ci doar faptul că urmează să fim un stat funcţional. Urmează să ancorăm Republica Moldova într-un spaţiu al prosperităţii, al stabilităţii, cu un sistem funcţional, fără frontiere, cu reglementări comune. Acesta este scopul cel mai important al Guvernului de la Chişinău”, a spus Leancă potrivit portalului de ştiri Unimedia.
Reamintim că, Băsescu a declarat recent că următorul proiect important pentru România, după intrarea în NATO şi Uniunea Europeană, trebuie să fie unirea cu Republica Moldova. "Următorul proiect de ţară pentru România, pe care cred că de acum îl putem spune public este: vrem să ne întregim ţara", a afirmat Băsescu recent.
De asemenea, ambasadorul Germaniei la Chişinău, Matthias Meyer, a spus că discuţiile despre unirea acestor două state sunt ca o „furtună într-un pahar cu apă”. Ambasadorul a declarat că Germania vede Republica Moldova ca stat aparte. Totodată, acesta a subliniat faptul că discuţia despre unire nu ar trebui să existe în aceste momente.
"Dacă vrem să ajutăm ar trebui să începem cu ratificarea tratatului cu privire la regimul de frontieră cu R. Moldova. Cetăţenii moldoveni au nevoie de ajutor pentru integrarea în UE, au nevoie de ajutor pentru a rezista presiunilor şi boicotului rusesc, dar nu au nevoie de îmbrăţişări frăţeşti sufocante.Eu înţeleg că Traian Băsescu are nevoie pe final de mandat de un proiect naţional cu impact emoţional major. Dar cred că, unirea ar trebui tratată cu mai multă prudenţă" , a declarat Leancă