Sâmbătă, 31 iulie 2021 - 1:46:33
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Un miliard de euro, ”aruncat” pe râul Prut


7 noiembrie 2013

Membrii Comisiei comune pentru Integrare Europeană (CCIE) dintre Parlamentul Republicii Moldova şi Parlamentul României au discutat, la Chişinău, despre un proiect de instalare a 13 hidrocentrale pe râul Prut, informează Agerpres.

Potrivit vicepreşedintelui Senatului României, Florin Constantinescu, costul proiectului ar fi de peste un miliard de euro. Dacă se va dori şi amenajarea Prutului pentru a-l face navigabil, costurile ar ajunge la aproape două miliarde de euro. „Este un proiect foarte important pentru ambele ţări. Cred că e o idee bună care trebuie promovată”, a mai adăugat acesta.

Co-preşedintele Comisiei din partea Parlamentului de la Chişinău, Ana Guţu, a salutat iniţiativa, considerând-o extrem de importantă în contextul demersurilor Republicii Moldova pentru asigurarea securităţii sale energetice.

Proiectul ar putea fi finanţat în baza unui parteneriat public-privat sau din fonduri europene. În prezent, România şi Republica Moldova construiesc un gazoduct, în regiunea oraşelor Iaşi şi Ungheni, care va permite alimentarea cu gaz a Republicii Moldova. De asemenea, cele două state discută şi despre interconectarea liniilor electrice de înaltă tensiune.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating
(343 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Din aceeaşi categorie:










Clinica Roua









































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 29 iulie 2021
Autentificare
stiriactuale.ro