În aşa-zisă ţară Republica Moldova, stat suveran şi independent ( pe naiba!), există încă, deşi au trecut aproape 26 de ani de la declararea Independenţei şi 23 de ani de la adptarea primei Constituţii a R.M., o armată de ocupaţie rusească, dar si numeroase statui, busturi şi monumente ale armatei sovietice eliberatoare
Armată care, după ce a plecat de aici, doar până în stânga Nistrului!, a lăsat, în custodia puterii comuniste de la Chişinău, zeci de tancuri-monumente, majoritatea acestora fiind îndreptate cu ţeava spre România. Iată doar câteva localităţi unde sunt asemenea simboluri ale ”prieteniei” moldo-sovietică: Leuşeni, Bălţi, Cahul, Comrat, Tiraspol, Cimişeuţi- Rezina...
Tancul-monument de la Leuşeni, aflat la vreo 10 km de graniţa cu România, reflectă cel mai bine imaginea clasei politice de la Chişinău şi chiar a societăţii moldoveneşti. "Acolo l-au pus comuniştii sa-i sperie pe români!", mi-a spus un localnic.
Acum câţiva ani, mai précis pe vremea lui Voronin, tancul era chiar şi păzit cu arma în mână de un nenea bătrân! Să apere "sfintele hotare" de "venetici!"
Deşi au existat câteva iniţiative de a se muta aceste monumente, eventual intr-un muzeu al comunismului - după exemplul Letoniei Cehiei şi al Ungariei - ele continuă să reprezinte "oastea legendară", dar şi indolenţa guvernării…pro-europene.
Poate că ar fi timpul să repetăm chemarea: TREZEŞTE-TE, MOLDOVA!