În orăşelul basarabean Ştefan Vodă a devenit deja o tradiţie ca, la 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, localnicii să se adune în jurul statuii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, unde, ca de fiecare dată, au depus flori şi au elogiat, în cuvinte emoţionante, momentul aniversar. ”Să nu uităm niciodată că rădăcinile neamului nostru românesc se trag din Dacia, rădăcini care au fost ocrotite de mari voievozi români. Ceea ce a început să realizeze Mihai Viteazul, a continuat acum 95 de ani, la Alba Iulia, când s-a înfăptuit unirea tuturor provinciilor locuite de români”, a spus Anatol Cârnu, preşedintele filialei raionale a Partidului Liberal, un mesaj asemănător având şi Alexandru Topolenco, preşedintele tineretului liberal din Ştefan Vodă.
Tot aici a avut loc un moment artistic, la care şi-au dat concursul: poetul Petru Bulai, din satul Antoneşti, soliştii Ana Dimitrenco şi Aurica Decusar.
În final, cei prezenţi la sărbătoare au încins o horă a Unirii.
Al.TOPOLENCO