Citeam pe un site basarabean – nu reţin care – faptul că exact în ziua sosirii la Chişinău a premierului roman, Consiliul Public “Rodina” a organizat o conferinţă internaţională intitulată ‘’Independenţa la 25 de ani: trecut, prezent, viitor”. Consiliul “Rodina” (Patria) include aproape 70 de organizaţii neguvernamentale ale comunităţii ruse din Republica Moldova. Preşedintele “Rodina”, Igor Tuleanţev, este cunoscut ca fiind un personaj care îşi asumă deschis agenda Federaţiei Ruse pentru Republica Moldova. Întâlnirea liderilor „societăţii civile” de expresie rusă din Moldova a oferit posibilitatea acestei minorităţi etnice de a proiecta şi revizui formulele prin care încearcă influenţarea deciziei de vot ale majorităţii cetăţenilor moldoveni. Un sondaj IMAS realizat în luna iulie arată că modelarea opiniei publice le reuşeşte, favoritul lor, liderul socialist Igor Dodon, îşi menţine capitalul de imagine înregistrând, din luna februarie, când avea 25% încredere, o scădere de doar un procent.
Nu ar trebui să ne supărăm pe declaraţiile oficialului american, el a subliniat corect – nici după 25 de ani, chiar dacă, probabil, s-a dorit, Moldova nu a putut deveni România. Motivele se cunosc. Da, România şi Republica Moldova au o unitate de limbă, au o istorie comună şi au particularităţi specifice comune culturii lor naţionale. Dar cele doua state nu au o viaţă economică şi psihică în comun. După căpătarea independenţei, basarabenii au conştiinţa unui destin istoric aparte şi consideră că există o şansă istorică separată. Dincolo de asta, ca o deosebire principală, în statul moldovean, unul multietnic, limba de comunicare interetnică este rusa. Aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată în România.
Premierul Cioloş cunoaşte aceste realităţi, de asta, la Chişinău, a făcut trimitere la campania electorală prezidenţială din Moldova sugerând că indiferent de rezultatul alegerilor cursul către Uniunea Europeană ar trebui păstrat. Dacian Cioloş a spus că înainte să pornească spre Chişinău a vorbit cu Johannes Hahn, comisarul european pentru politica vecinătăţii, şi a aflat că UE ar fi pe punctul de a relua finanţarea Republicii Moldova, condiţia ar fi tocmai păstrarea acestui curs.
Sunt sigur că atât la Burxelles, cât şi la Bucureşti există îngrijorarea că Igor Dodon ar putea deveni şeful statului moldovean. Dodon a afirmat că vectorul de dezvoltare europeană al Moldovei ar trebui să fie schimbat. Şi totuşi, care să fie motivul pentru care Statele Unite îşi doresc păstrarea actualul status quo geopolitic la graniţa de est a României?
Probabil, după puciul eşuat din Turcia, este vorba de modificarea raţionamentelor de securitate în Europa, despre asta vom afla după 18 septembrie, când la Bratislava, are loc summit-ul asupra viitorului UE. Am putea constata, de ce nu, că doar România şi Polonia vor fi singurele aliate ale Statelor Unite pe continentul european. Semnalul indirect transmis de oficialul american Bucureştiului, acela că Moldova nu e România, ar putea fi tradus printr-un gest de curtoazie pe care Washington-ul îl face la adresa Moscovei şi Berlinului, acela prin care dă de înţeles că agrează o soluţie federală pentru Moldova, şi probabil, ar fi de acord cu statutul de neutralitate pe care Moscova îl solicită Chişinăului. Cine va finanţa construcţia viitorului stat moldovean federal? Nici James Pettit, nici Frank-Walter Steinmeier, nici Dimitri Rogozin nu au răspuns la această întrebare.
De peste Ocean, Marele Licurici sugerează Bucureştiului că, dacă vrea să fie prezent în Moldova, statul român are o singură soluţie - cea investiţională. Se pare că oficialii români despre asta au ştiut – de asta, la Chişinău, Cioloş a lăsat sentimentele naţionaliste la o parte şi a vorbit mai mult despre pragmatism şi investiţii.
