Ţiganii, numiţi în prezent rromi, nu au trăit mereu pe teritoriul României. Astăzi ei reprezintă urmaşii celor veniţi din India (şi de pe teritoriul actual al statului Pakistan).
Au sosit în ţările româneşti în urmă cu 600 de ani. Timp de cinci secole au fost robi ai boierilor, domnilor sau mănăstirilor. Românii i-au acceptat pentru că reprezentau forţă de muncă ieftină şi cunoşteau meserii.
Nu se ştie cu precizie momentul venirii lor în ţările române, dar după atestările documentare se ştie că ţiganii convieţuiau alături de români încă din secolul al XIV-lea.
Părerea majorităţii istoricilor este aceea că locul de origine al ţiganilor a fost India. Trăiau în nord-vestul Indiei si nord-estul Pakistanului, fiind reprezentanţi ai castei Ksatriya a rajpuitilor. Clanul a pribegit prin ţinuturile arabe şi turce, iar apoi prin cele europene. Ţiganii au mai migrat în Iran si în Asia mediteraneană.
În secolul al IX-lea ajungeau în Imperiul Bizantin. Până în secolul al XIV-lea, au pătruns în sud-estul şi centrul Europei.
„Revărsarea asupra Europei s-a făcut cu încetul, folosindu-se mai multe căi, drumuri de penetraţie, opriri, etape. Unele dintre aceste etape s-au prefăcut cu timpul în adevărate patrii, ca de exemplu Grecia, Bulgaria, România”, se precizează în monografia etnică ”Ţiganii din România”, scrisă de Ion Chelcea în anul 1944.
Alexandru I. Gonţa, consideră că ţiganii au sosit în Câmpia Română odată cu pecenegii şi cumanii, prin secolele al XI-lea – al XII-lea. În Ţara Românească, ţigani erau robi, alături de tătari, iar în Moldova, prezenţa lor este atestată mai întâi în anul 1414, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun.
Documentele din Ardeal în care sunt pomeniţi ţiganii datează din anul 1423, de pe vremea regelui Sigismund. Ţiganii din spaţiul românesc trăiau în preajma curţilor boiereşti, a mănăstirilor sau la marginea târgurilor, având statutul de robi.
Istoricii i-au împărţit pe ţigani în nomazi şi sedentari, iar după meseriile practicate, erau zlătari, rudari sau căldărari.
Robi sau călăi aveau ca principale „virtuţii” furtul şi lenea
Istoricul J. Lebprecht scria că în Transilvania ţiganii se împart în două categorii: ”aceia cu domiciliul stabil, care se ocupa in parte cu agricultura, parte cu meşteşuguri si mai ales cu fierăria, iar o parte îşi scot traiul din lăutărie, progresează bine si duc o viaţă liniştită, apoi sunt ţiganii de şatră, care nu sunt stabili si cutreiera toata tara”. Călătorii străini îşi amintesc de etnia de groază care fura copiii şi caii românilor. De temut erau „netoţii”, ţiganii fără meşteşug, fără locuinţe sau corturi care rătăceau prin ţară şi făcea jafuri şi crime.
Domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir, scria că în timpul domniei sale ţiganii erau prezenţi în număr foarte mare în toată ţara: „Ţiganii sunt împrăştiaţi în toată ţara şi nu e boier că să nu aibă mai multe familii de ţigani, supuse lui. De unde şi când a venit acest neam de oameni în Moldova, nici ei nu ştiu şi nici analele noastre nu o spun. Întrebuinţează o limba care este obişnuită tuturor ţiganilor din aceste părţi şi este amestecată cu multe cuvinte curat greceşti şi cu multe chiar persane. Altă meserie, afară de fierărie şi arămărie, cu greu au. Natură li-e aceeaşi că şi în alte ţări, au aceleaşi moravuri şi supremă lor virtute şi diferenţa specifică este furtul şi lenea”.
Se pare că ţiganii au fost toleraţi în România mai ales din raţiuni economice. Mâna de lucru gratis a robilor ţigani ar fi fost motivul pentru care etnia a fost bine tolerată în zonă. Ţiganii au fost, de asemenea, favorizaţi, şi datorită meseriilor de căldărari sau lingurari pe care le cunoşteau şi pe care valahii nu le stăpâneau.
În ciuda faptului că i-au tolerat de la prima apariţie, românii de acum sute de ani au privit etnia ţiganilor cu dispreţ. „Poporul român a primit întotdeauna cu dispreţ acest neam, faţă de care nu are decât cuvinte de sarcasm usturător. El merge aşa de departe încât defineşte pe ţigani în afara noţiunii de om: «Nici salcia nu-i ca pomul, nici ţiganul nu-i ca omul». Moldoveanul îl îndepărtează spunând: «Ţiganu şi d-a-nălghi, moldovean tot n-a hi». Alte sentimente la adresa ţiganilor îi caracterizează: "Ţiganu să fie cât de bogat, până n-a cere, nu-i sătul!", afirma în monografia etnică ”Ţiganii din România”, Ion Chelcea în 1944.
Dispreţul românilor faţă de ţigani a fost constatat şi de călătorii prin ţările româneşti. Despre atitudinea românilor faţă de ţigani W. Wilkinson scria: „Cu toate că ţiganii alcătuiesc o parte însemnată a comunităţii, ei sunt priviţi cu cel mai mare dispreţ de către ceilalţi locuitori că care, într-adevăr, se poartă cu ei puţin mai bine decât cu animalele şi epitetul insultător de hoţ sau oricare altul echivalent ar putea fi tolerat mai uşor decât acela de ţigan”.
După lovitura de stat din 1989 dată de ţiganul Ion Iliescu, acesta a avut dibăcia de a numi ţiganii "rromi", nume greu de distins de alte popoare, care au asimilat si românii şi ţiganii ca o singură naţiune, "romi". În acest moment, rromii conduc România. Uitaţi-vă la televizor, mergeţi pe stradă, peste tot veţi întâlni şi veţi vedea ţiganii care domină societatea actuală. De la Fane Spoitoru, pana la Bercea Mondialul, partener de afaceri al fostului preşedinte Traian Băsescu, ţiganii domină şi conduc România.
Sursa: adevarul.ro
Sursa foto: https://chirac.wordpress.com
TITLURILE ZILEI:
• Lista substanţelor ce pot duce la rezultate fals pozitive la testele antidrog, în pregătire la Ministerul Sănătăţii • Senatul a aprobat proiectul de lege privind salariul minim european • Adolescentă de 16 ani dispărută în Câmpina. Poliţia solicită sprijinul cetăţenilor • Bărbat de 70 de ani găsit carbonizat într-o locuinţă din Ploieşti • Lista substanţelor ce pot duce la rezultate fals pozitive la testele antidrog, în pregătire la Ministerul Sănătăţii • Senatul a aprobat proiectul de lege privind salariul minim european • Adolescentă de 16 ani dispărută în Câmpina. Poliţia solicită sprijinul cetăţenilor • Bărbat de 70 de ani găsit carbonizat într-o locuinţă din Ploieşti
Ţiganii au fost toleraţi în România din raţiuni economice. Acum conduc România!
24 aprilie 2016
Din aceeaşi categorie:
Se anunţă un meci tensionat în Liga C! Pantazi-Prahova, o partidă la care ar putea exista incidente!
Senzaţionalii producători de la "Happy Market" sunt in acest weekend la Piata Artizante din Păulesti
Top articole
-
Motoare, muzică rock, grătare şi distracţie! Unde? “La Moară”, la Breaza
-
Doliu la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Ploieşti: Profesoara de chimie Viorica Zaharia a trecut în nefiinţă.
-
Senzaţionalii producători de la "Happy Market" sunt in acest weekend la Piata Artizante din Păulesti
-
Prahova dă startul lunii octombrie cu un weekend plin de evenimente
-
FOTO Roz si la Ploiesti! Ziua Mondială împotriva Cancerului la San marcata de Medlife Ploiesti!
-
Explozie de butelie la Proviţa de Jos. Două persoane rănite
-
Primele acordate ilegal, descoperite după un control ANAF la Hale şi Pieţe SA
-
Un tânăr de 28 de ani şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier lângă propria casă, în Prahova
-
Avertizare meteo. Ploi torenţiale şi furtuni în sudul ţării
-
Incendiu în Ariceştii Rahtivani. Două case distruse, o femeie rănită
Anul - ediţia nr. 3586
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 9 octombrie 2024
Autentificare
Autentificare