România a blocat negocierile pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Informaţia a fost publicată de cotidianul The Times, care citează surse de la Bruxelles.
Potrivit jurnaliştilor britanici, România, Franţa şi Germania au cerut stoparea deschiderii unor noi capitole de negociere, până când se va ajunge la un acord, privind drepturile cetăţenilor străini care trăiesc în Regatul Unit.
Marea Britanie vrea ca acestea să fie să fie garantate de instanţele britanice. Uniunea Europeană se opune însă, pe motiv că, în timp, legislaţia Regatului Unit se poate schimba. Cele trei state doresc, de asemenea, clarificarea chestiunii notei de plată a Brexitului.
Uniunea Europeană spune că Marea Britanie are angajamente asumate de 60 de miliarde de euro, în timp ce Londra vorbeşte de doar 20 de miliarde. Datele arată că în Regatul Unit sunt peste 325.000 de români.
The Times: România blochează negocierile pe Brexit
12 octombrie 2017
- Tags:
- bruxelles,
- blocat,
- negocierile,
- iesirea,
- europeana
Din aceeaşi categorie:
Uniunea Europeană nu este favorabilă unei eventuale reveniri a Marii Britanii asupra deciziei Brexit
Catalonia va declara independenţa faţă de Spania "imediat" ce rezultatul la referendum va fi pozitiv
Top articole
-
Falsitatea PSD Câmpina dusă la cote înalte de consilierul Andrei Duran!
-
Accident grav pe Şoseaua Vestului Ploieşti. O persoană încarcerată
-
Ciprian Morărescu nu mai candidează pentru un nou mandat de primar al Comunei Filipestii de Pădure!
-
Iulian Dumitrescu, candidat oficial pentru un al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova
-
Cristian Constantin Apostol:” ADN-ul USR nu mai există – a devenit oficial un partid “toţi la fel„
-
Ilie Serbănescu, unul dintre cei mai proeminenţi economişti ai României, a murit
-
Femeie violată de un poliţist de la Sectia 4 de Poliţie Ploieşti?
-
Microhidrocentrala din Câmpina, afacerea ilegală care dăinuie de 16 ani de zile. Numele grele din spatele ei
-
Burghelea- miliţianul care umileşte campioanele. VOLO, ia-ţi torţionarul de la CSM!
-
Educatoare de la grădiniţa 47 din Ploieşti ameninţă copiii cu bătaia
Anul - ediţia nr. 3458
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2024 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 26 aprilie 2024
Autentificare
Autentificare